Semnaturi pentru schimbarea Codului Muncii

De Dan Birta
Semnaturi pentru schimbarea Codului Muncii
Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sincical (BNS), aflat joi, 12 iulie la Oradea ne-a oferit ultimele detalii în ceea ce priveşte demersul pentru modificarea Codului Muncii.

„Luni am avut ultima consultare a proiectului pentru modificarea Codului Muncii. Până la sfârşitul săptămânii viitoare vom fi gata cu ultimele modificări ale proiectului. Urmează transmiterea notei de fundamentare la Consiliul Legislativ. În toamna acestui an sper să demarăm modificarea lui”, a precizat liderul BNS.

Acesta a subliniat că este nevoie de cel puţin 100.000 de semnături, dar se va depăşi cu mult această cifră. „Vrem să demonstrăm că un proiect de lege poate fi născut şi în urma unui proces de consultare publică”, conchide Dumitru Costin.

Acesta a mai anunţat că în luna august va fi prezent în România preşedintele Comisiei pentru Drepturi Sociale de la Consiliul Europei. „Este o reuniune pentru un proiect de lege ce vizează aprobarea mecanismului plângerilor colective. Este, în oglindă, un instrument care judecă, precum CEDO, plângerile colective”, a explicat Dumitru Costin.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !