Semne de reverenţă şi de neuitare

1Comentariu
Semne de reverenţă şi de neuitare
Teatrul de Stat şi Teatrul Arcadia din Oradea strâng fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate.

Teatrul de Stat dinOradea marchează sâmbătă, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului printr-o serie de manifestări.

„Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită în întreaga lume, sâmbătă, 27 martie. Am răspuns solicitărilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) de a ne implica în generoasa campanie «Artiştii pentru artişti». Campania UNITER are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate. Actorii orădeni vor juca astăzi, de la ora 18:00, la Teatrul Arcadia, piesa «Desculţ în parc», de Neil Simon, în regia lui Sebastian Lupu. Toate încasările de la spectacol vor intra în contul campaniei UNITER, din partea Teatrului de Stat Oradea şi a Teatrului pentru Copii şi Tineret «Arcadia», a anunţat Lucian Silaghi, directorul general Teatrului de Stat Oradea.

„Campania Naţională «Artiştii pentru artişti» este un semn al solidarităţii de breaslă şi este menită să ofere un sprijin financiar pentru artiştii vârstnici, cu probleme de sănătate. Campania vrea să sensibilizeze publicul şi autorităţile faţă de situaţia în care se află aceştia. Campania culminează cu un spectacol de caritate”, a explicat Lucian Silaghi.

Astfel, renumitul cantautor Tudor Gheorghe va susţine luni, 29 martie, de la ora 19:00, în sala mare a Teatrului Naţional Bucureşti, spectacolul „În căutarea dorului pierdut”. Spectacolul va fi difuzat pe canalul TVR Cultural luni, 5 aprilie, la ora 16:30.

Orădenii care doresc să sprijine această campanie sunt invitaţi la spectacolul de la Teatrul Arcadia.

Înaintea spectacolului, actorul Sebastian Lupu va citi mesajul actriţei britanice Judi Dench, care a fost desemnată să transmită un mesaj cu ocazia acestui eveniment. Sebastian Lupu va citi şi mesajul maestrului Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România şi directorul general al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Crina Dobocan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor