Semnează împotriva desfiinţării teatrelor din Oradea

17Comentarii
Semnează împotriva desfiinţării teatrelor din Oradea
Vestea comasării Teatrului de Stat cu Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia” şi cu Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” pare să-i neliniştească din ce în ce mai mult pe orădeni.

Dacă în prima fază, câteva sute de orădeni au protestat în faţa Teatrului de StatOradea faţă de decizia reorganizării instituţiilor de cultură, acum aceştia adună semnături împotriva desfiinţării celor două instituţii de cultură.

Lista de semnături a circulat la început din mână în mână, de acum însă orădenii pot semna împotriva desfiinţării teatrelor pe strada Republicii, în faţa magazinului Tipolino (locul unde în trecut a funcţionat agenţia de bilete a Teatrului de StatOradea).

„Până acum am adunat în jur de 10.000 de semnături. Panoul cu listele pentru semnat vor rămâne pe centru până la sfârşitul săptămânii viitoare. Listele cu semnături vor ajunge, împreună cu un memoriu, pe masa Prefecturii Bihor. De asemenea, vom protesta în faţa Teatrului de StatOradea”, a declarat Florian Oprea, fost organizator de spectacole, cel care a fost sufletul acestei acţiuni.

Orădenii nu agreează deloc ideea unificării instituţiilor de cultură.

„Dacă dorim generaţie de copii care să asimileze cultura, să nu rămână la nivelul comercial, atunci teatrul este unul din cele mai eficiente mijloace. Teatrul pentru copii face o copilărie frumoasă, oferă personaje-model pozitive, stimulează creativitatea etc.”, a spus profesorul Bujor Cucu, unul dintre semnatarii petiţiei.

C.D.

Au segregat etnic Teatrul de Stat Oradea

Lumânări pentru Teatrul de Stat Oradea



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor