„Circulația va fi deviată pe străduța aflată pe partea stângă înainte de a ajunge la penitenciar dispre Roman Ciorogariu, care își va schimba sensul, iar parcările din fața tribunalului vor fi desființate provizoriu în așa fel încât prin porțiunea din fața tribunalului să se poată circula în dublu sens pentru cei care au fost deviați”, a anunțat Primăria.
Decizia a fost luată la solicitarea Companiei de Apă Oradea, care efectuează lucrări de reabilitare și extindere rețele de apă, canalizare menajeră și pluvială.
Citiți principiile noastre de moderare aici!