Sens giratoriu la Piața Rogerius

De Costel Demian
Reactualizat la:
42Comentarii
Sens giratoriu la Piața Rogerius
Municipalitatea orădeană a realizat un sens giratoriu în fața Pieței Rogerius, pentru a facilita accesul în subsolul noii parcări.

Șoferii orădeni care au avut deja drum prin fața Pieței Rogerius au avut parte de o surpriză. Cu toate că, circulația rutieră a fost redeschisă în totalitate, fără restricții, în zonă a apărut un sens giratoriu.

„Pentru fluidizarea circulaţiei în dreptul intrării în parcare, a fost realizat un sens giratoriu. Astfel, în zona Pieței Rogerius circulația se desfășoară în condiții normale și civilizate”, transmite Primăria Oradea.

Girația dă mari bătăi de cap șoferilor care tranzitează zona respectivă pentru că este marcată doar pe carosabil, momentan nefiind amplasate și semne de circulație sau delimitări ale acesteia.

Realizarea sensului giratoriu aduce însă și o premieră în traficul orădean. Tramvaiul care se îndreptă spre strada Corneliu Coposu traversează sensul giratoriu pe contrasens. Astfel, există posibilitatea ca un șofer care intră în girație din același sens și dorește să se întoarcă spre strada Transilvaniei să dea față în față cu o garnitură de tramvai.

Rămâne, așadar, de văzut cât timp va trece până va avea loc primul incident rutier în care va fi implicat și un tramvai.

Odată cu finalizarea lucrărilor de asfaltare, firma executantă a predat investiția Administrației Domeniului Public S.A., care va gestiona parcarea de acum înainte.

Lucrările la parcarea D+P de la Piața Rogerius au început în septembrie 2015 și au fost executate de către asocierea de firme SC Construcții Bihor SA și SC Poliart SRL.
sens-giratoriu-piata-rogerius-20

 



42Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor