Serbările zăpezii 2010

5Comentarii
Serbările zăpezii, reuşite, în ciuda ploii
Serbările zăpezii, reuşite, în ciuda ploii
Mii de oameni au ales în acest weekend pârtia de schi de la Vârtop-Arieşeni.

Ploaia şi ceaţa nu au stricat buna dispoziţie a celor care au ales să urce în acest sfârşit de săptămână în staţiunea montană Vârtop-Arieşeni. Pensiunile au fost parcă mai pline ca niciodată, abia dacă reuşeai să găseşti un loc de parcare, iar iubitorii sporturilor de iarnă s-au încăpăţânat să urce pe pârtii.  Atât amatorii de schi, cât şi cei care au ales săniile nu au avut ce regreta. Organizatorii evenimentului, Primăria Arieşeni au găsit sponsori pentru eveniment, astfel încât fiecare turist să se poată bucura de un pahar de vin cald, şi fiecare copil a putut să bea un pahar cu lapte.

Distracţie în zăpadă

Ediţia din acest an a Serbărilor zăpezii a început pe 19 februarie, cu o discotecă în aer liber. Sâmbătă şi duminică au avut loc întreceri sportive şi concursuri spectaculoase: alunecare cu obiecte neomologate, aruncare cu bulgări la ţintă, schi-slalom , hochei pe zăpadă, sanie, coborâre cu schiuri în tandem „el şi ea”, trasul frânghiei, coborâre cu torţe, foc de artificii. Bihorenii „au făcut legea” atât pe pârtii, cât şi pe scenă. La concursul de fotbal pe clăpari, FC Tileagd a devenit campioană în faţa unor echipe care aveau în nume sintagme precum „Steaua” şi „Spartacus”. Interesant este că la categoria „peste 20 de ani” doar doamnele au avut curajul să urce pe sănii şi să intre în competiţie. Sâmbătă interpreţii de muzică uşoară au fost în prim-plan :  Colegiul Militar „Mihai Viteazul”, Mădălina Manolache, Level One, Claudia Ghiţescu şi trupa Etno, Lavinia şi Compact care recidivează şi în acest an concertând la această manifestare hibernală. Vedete au fost şi copiii care, antrenaţi de Fulga, mascota serbărilor şi de Anca Banda, directorul Casei de Cultură din Beiuş, animatoarea evenimentului, au urcat pe scenă şi au dansat dansul pinguinului. Spectacolul de muzică populară, de duminică a fost susţinut, în cea mai mare parte de soliştii din Bihor: Muguri şi mlădiţe de tezaur, Nicoleta Marchiş, Alexandru Borz, Adrian Ivancea, Florina şi Florin Mariş-Hinsu şi Cornel Borza. Sezonul de schi la Vârtop-Arieşeni durează până în martie-aprilie.

Veronica Bursaşiu



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor