Serele, solutia pentru relansarea agriculturii

2Comentarii
Serele, solutia pentru relansarea agriculturii
O dată implementat, Programul Sera ar putea asigura necesarul de legume al ţării, este convins un bihorean.

Pentru că este convins că agricultura poate scoate ţara din prăpasita în care se află în prezent bihoreanul Laurenţiu Eustaţiu a realizat un program pe care se zbate să-l facă cunoscut autorităţilor. „Am depus programul toate partidele, la Cancelaria Prezidenţială, la Secretariatul General al Guvernului şi la Camera Deputaţilor”, a spus acesta.

Prin Programul Sera statul ar trebui să aloce fonduri pentru achiziţia de sere executate din structuri metalice uşoare, utilaje, echipamente, unelte specifice lucrăriilor executate în sere, seminţe, cuburi nutritive, îngrăşăminte, fertilizatori, produse fito-sanitare şi carburanţi, necesare primei recolte. Va fi finanţată şi achiziţia de utilaje, echipamente, accesorii pentru încălzirea serelor,utilaje şi echipamente pentru procesarea şi obţinerea murăturilor precum şi maşini de ambalat, mijloace de transport  dar şi construcţia clădirilor aferente producerii murăturilor şi pentru centrale termice, a utilităţilor aferente şi pentru organizarea de şantier.

Aceste fonduri ar proveni dintr-un credit pe opt ani, cu o dobândă subvenţionată într-un anumit procent. Creditul va avea o componentă nerambursabilă care va fi acordată în funcţie de îndeplinirea unor criterii. Pentru acest credit beneficiarii eligibili nu ar trebui să prezinte nici o garanţie, utilajele, mijloacele de transport, echipamentele care se vor achiziţiona pentru implementarea acestui proiect constituind garanţii.

Aceste fonduri ar putea fi accesate de toate formele asociative recunoscute, tineri instituţionalizaţi care împlinesc 18 ani în anul depunerii cererii de finaţare şi oricine poate achita 50% din costurile eligibile şi 100% din costurile neeligibile.

„Prin derularea acestui program se va asigura o dezvoltare accelerată a sectorului de producere a legumelor în spaţii protejate (sere). Avantajele acestui program sunt pe lângă crearea de locuri de muncă într-o perioadă în care se fac restructurări masive şi creşterea încasărilor la bugetul de stat. Creşterea cantităţilor de legume produse în România va conduce la o reducere a preţurilor, cu influenţă directă asupra inflaţiei, datorită ponderii ridicate a acestora în calculul coşului zilnic”, a spus Laurenţiu Eustaţiu.

S.Al.

Sere moderne la Inand

Sere moderne la Inand

Taguri: ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor