Seria neagra a Stelei

6Comentarii
Seria neagra a Stelei
Gesturile reprobabile comise de jucatorii stelisti si de oficialii “ros-albastrilor” sambata, la Bistrita, reprezinta doar un varf al unui aisberg de violente. Istoria acestor manifestari cu iz penal este terifianta.

Cea mai performanta echipa din istoria fotbalului romanesc a incaput pe mana unor personaje restante la buna-crestere. Tonul apucaturilor huliganice a fost dat inca de la preluarea clubului de catre finantatorul Gigi Becali.

Chiar de la sedinta in care Becali a ajuns oficial conducator in Ghencea prin indepartarea lui Viorel Paunescu, in 2001, s-a inregistrat schimbarea tonului. Vorba molcoma a lui Paunescu a cedat in fata urletelor lui Becali.

Seria neagra

Personaj cu un limbaj primitiv, manuind abil injuratura si pumnul, latifundiarul din Pipera si-a trecut in palmares in cei cinci ani de cand a preluat clubul din Ghencea o serie impresionanta de victime. Unii au scapat doar jigniti intr-un mod suburban, altii au fost mai putin norocosi.

Malonga Parfait, fost realizator al emisiunii “Fotbal la Maxx”, a fost pocnit de Becali, iar Serban Huidu “scuipat si botezat cu un pahar de vin de cucernicul Gigi”, dupa cum se exprima “carcotasul”. 

Becali a orchestrat si agresiuni impotriva suporterilor propriei echipe. La ordinul “razboinicului luminii”, “gorilele” acestuia l-au batut pe Jean Pavel, pe atunci lider al galeriei, silindu-l sa renunte la “functie”.   

Gigi Becali, care se crede “trompeta lui Dumnezeu”, l-a “convertit” la legea pumnului si pe Mihai Stoica, managerul general de la Steaua. Pe 14 mai 2005, la un meci de campionat televizat, “Ciupanezul” Stoica i-a altoit un pumn in plina figura suporterului Radu Ion, sofer RATB. Stoica a fost atunci suspendat opt luni de catre Liga Profesionista.

Treptat, stadionul din Ghencea s-a transformat intr-un cuib al xenofobiei si violentei, ani la rand, la statia de amplificare fiind difuzate indemnuri la agresivitate.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor