Service-urile auto sub lupa RAR

7Comentarii
Service-urile auto sub lupa RAR
Săptămâna aceasta a fost una de foc pentru inspectorii Registrului Auto Român (RAR).

Service-urile auto din Bihor au fost luate la puricat. „Având în vedere necesitatea creşterii nivelului calitativ al activităţilor de reparaţii auto care să garanteze creşterea siguranţei circulaţiei, conducerea RAR a organizat în perioada 14 – 18.03.2011, în judeţul Bihor, un control concentrat la care participă inspectorii Departamentului Supraveghere Piaţă (DSP) din mai multe centre din ţară”, ne-a informat Bebe – Nicolae Bejan, şeful Compartimentului DSP Zona 4, care cuprinde judeţele Bihor, Satu Mare, Cluj, Saramureş, Sălaj şi Bistriţa Năsăud.

Controale

Au fost vizate în mod deosebit atelierele de raparaţii auto controlate în anii trecuţi, care până în prezent nu s-au autorizat din punct de vedere tehnic la RAR. La controalele din Bihor au participat inspectori de la centrele din Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Oradea.

Până miercuri, inspectorii RAR au verificat 40 de operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul reparaţiilor rutiere. „Controlul efectuat a scos în evidenţă faptul că încă mai sunt operatori economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, reglaje şi întreţinere auto fără a deţine autorizaţie tehnică de funcţionare din partea RAR”, a subliniat Nicolae Bejan. Autorizaţia tehnică atestă capabilitatea tehnică a operatorului economic de a presta, în conformitate cu legislaţia în vigoare, servicii de calitate, de reparaţii şi de reglare care să asigure siguranţa circulaţiei şi protecţiei mediului.

Unul dintre operatorii economici verificaţi joi de RAR nu avea autorizaţie de funcţionare, dar hârtiile pentru autorizare erau înaintate la RAR. Acestui atelier i-a fost suspendată activitatea până la obţinerea autorizaţiei.

Altul, situat pe o stradă din Ioşia Nord, efectua reparaţiile într-un fel de garaj, sau chiar în stradă, după cum au constatat inspectorii RAR cu o zi în urmă. „Acest atelier nu are nici un fel de autorizare. Se fac lucrări la negru în condiţii improprii. Vom face sesizări către Garda Financiară şi Primărie. Din păcate asemenea ateliere pun în pericol siguranţa circulaţiei prin reparaţiile pe care le fac”, a subliniat şeful DSP Zona 4.

Controalele au fost extinse şi la operatorii care deţin autorizaţie tehnică de la RAR. Acestea au evidenţiat faptul că unii operatori economici nu menţin condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiilor tehnice.

Au fost găsite însă service-uri dotate conform legii şi care îşi desfăşurat activitatea după ultimele standarde. „Tariful este mai mare la astfel de operatori. Tariful mic nu înseamnă neapărat şi lucrări de calitate. Este de preferat să se monteze piese cartificate. Sunt puţin mai scumpe, dat în timp investiţia se amortizează. Service-ul trebuie să dea garanţie pentru lucrările efectuate. Clientul trebuie să ştie dinainte cât va costa lucrarea şi cam cât va dura”, a explicat Viorel Avasilicăi, şeful Compartimentului DSP Iaşi.

Sintetizând, activitatea de control din primele trei zile a constat în 60 de controale soldate cu amenzi în valoare de 40.000 de lei şi suspendarea activităţii la 23 de operatori economici.

D.B.

Taguri: ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor