Servicii pentru copii, părinţi şi bunici

Vor fi asigurate servicii integrate de educaţie, îngrijire şi protecţie copiilor mai mici de 7 ani, în colaborare cu părinţii, bunicii şi cadrele didactice.

Un cpentru educaţie şi dezvoltare (CRED) a fost inaugurat la Grădiniţa cu Program Normal din Ştei . Un astfel de centru funcţionează de la finele anului trecut şi la Valea lui Mihai. Construcţia a fost finanţată de Guvernul României şi Banca Europeană de Dezvoltare, în cadrul Proiectului pentru „Reforma educaţiei timpurii”, care se desfăşoară la nivel naţional începând din 2005. Centrul din Ştei va funcţiona după principiul „Parteneri în acelaşi scop”. Serviciile în acest centru vor fi oferite de voluntari.

Servicii

Care sunt aceste servicii? Dintre cele mai diverse: de consiliere informaţională pe domenii sau teme specifice (cunoaşterea mediului din diferite zone, muzică, dans), de consiliere educaţională pentru copiii care se confruntă cu diverse probleme, din familii dezorganizate, în caz de deces al părinţilor, părinţi plecaţi în străinătate, de dezvoltare personală (formare de abilităţi şi atitudini – adaptare şcolară). Nici părinţii nu au fost uitaţi de nou înfiinţata instituţie. Pentru ei vor fi organizate cursuri susţinute de cadre didactice formate în acest scop. Cursurile se vor adresa părinţilor singuri, cu program încărcat la muncă. Cadre didactice, vor beneficia, la rândul lor de cursuri de perfecţionare în specialitate şi cursuri informaţionale :calculator, limba engleză. Obiectivele CRED sunt derularea constantă a unor campanii de informare şi diseminare, care să promoveze comunicarea şi parteneriatul dintre grădiniţe şi celelalte instituţii cu finalitate pozitivă asupra procesului educaţional. CRED îşi propune să încurajeze cadrelor didactice în solicitarea şi utilizarea de informare oferite de instituţie.

Veronica Bursasiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase