Sesiuni active de primire a proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2020

De Simona Albinaru
Sesiuni active de primire a proiectelor prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2020
© How to get the equipment you need.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, în cadrul sesiunilor deschise în 2016 și continuate în 2017, solicitări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Solicitările pot fi pentru finanțarea investițiilor în sectorul zootehnic (Submăsura 4.1), pentru proiecte de cooperare în sectorul agricol și în cel pomicol (Submăsurile 16.4 și 16.4a). Totodată, AFIR primește cereri de finanțare pentru cedarea terenurilor în vederea comasării suprafețelor prin intermediul Submăsurii 6.5 – Schemă pentru micii fermieri.

Astfel, până la data de 28 februarie, ora 16:00, solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă mai pot depune proiecte pentru investiții în sectorul zootehnic din cadrul Submăsurii (sM) 4.1 – Investiții în exploatații agricole. Pentru sesiunea în curs, deschisă începând cu 15 decembrie 2016, alocarea bugetară aferentă sectorului zootehnic este de 75 milioane de euro. Până în acest moment, AFIR a primit on line solicitări de finanțare în valoare de peste 49 milioane de euro.

De asemenea, o altă sesiune activă până pe 28 februarie, ora 16:00, este cea pentru submăsurile ce vizează cooperarea, respectiv sM 16.4 și sM 16.4a.

Toți cei interesați pot depune proiecte privind cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol prin intermediul celor două submăsuri. Alocarea bugetară stabilită pentru această sesiune de primire a proiectelor, deschisă începând cu 16 decembrie 2016, este de 4 milioane de euro (2 milioane pentru fiecare submăsură). În cadrul sesiunii deschise au fost depuse proiecte în valoare de aproximativ 500.000 de euro până în prezent.

AFIR primește cereri de finanțare în cadrul Schemei pentru micii fermieri (sM 6.5) până la data-limită de 15 mai, ora 16:00. Această submăsură a fost lansată pentru prima oară în luna decembrie a anului trecut. Alocarea bugetară stabilită pentru sM 6.5 este de 112,3 milioane de euro.

Modalitatea de depunere a proiectelor de investiții este cea on line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile menționate mai sus. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului, care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri de finanțare în parte.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase