Şezătoare la Hidişel

1Comentariu
Şezătoare la Hidişel
Finalul anului şcolar 2013-2014 a adus şi încheierea Proiectului Educativ „Tradiţii, obiceiuri şi credinţă creştină” la Şcoala Gimnazială nr. 1 Hidişelu de Sus.

Astfel, elevii şi cadrele didactice din această şcoală şi-au luat calitatea de gazde în faţa celor veniţi de la Liceul de arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, parteneri în proiectul amintit. Pornind de la argumentul proiectului că folclorul trebuie cultivat în inimile şi minţile copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă şi de la faptul că cunoaşterea tradiţiei şi obiceiurilor populare şi etnografice locale are o importanţă deosebită în cadrul procesului complex de formare a personalităţii copilului, elevii veniţi de la Cluj, coordonaţi de doamna profesoara Claudia Toader, au pregătit şi prezentat în faţa gazdelor o şezătoare populară cu cântece, jocuri şi ghicitori, ce au pus în valoare talentul şi inocenţa acestora, precum şi frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor noastre româneşti. Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1 Hidişelu de Sus, coordonaţi de doamnele profesoare Elena Moza, directorul şcolii, Călinescu Anca (iniţiatorul proiectului), Carmen Baliban şi Camelia Bocor, au prezentat un scurt moment literar-artistic dedicat împlinirii a 125 de ani de la moartea Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu.

„La finalul întâlnirii, elevii şi cadrele didactice din cele două şcoli şi-au împărtăşit impresii despre activitatea desfăşurată la o agapă creştină. Mulţumiri elevilor participanţi şi părinţilor acestora care au făcut ca întâlnirea dintre cele două judeţe să fie un real succes” ,spune profesor Călinescu Anca.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor