Sfânta Maria Mică

3Comentarii
Icoana Naşterii Maicii Domnului
Icoana Naşterii Maicii Domnului
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoaresc astăzi Naşterea Maicii Domnului. Sărbătoarea face parte din praznicele Maicii Domnului şi este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.

Sfânta Scriptură menţionează că tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim, iar mama acesteia se numea Ana. Vestea naşterii Maicii Domnului le-a dat-o îngerul Gavril. Acesta s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea le-a fost ascultată, iar Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Îngerul Gavril le-a spus că pruncul care se va naşte se va umple de Spiritul Sfânt încă din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales a lui Dumnezeu. (cf. Luca 1, 4-23).

Tradiţii

În popor, sărbătoarea este numită Sfânta Maria Mică şi marchează cumpăna dintre vară şi toamnă. Potrivit lui Crăciun Parasca, consilierul superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, bătrânii spun că în această zi pleacă rândunelele spre zonele calde, insectele se ascund în pământ, iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi expresia „a trecut Sântămărie, leapădă şi pălărie!”.

Crăciun Parasca a mai spus că de azi începe culegerea unor fructe şi plante medicinale, culesul viilor, semănatul cerealelor de toamnă etc. Fecioara Maria este invocată de fete pentru găsirea alesului, de femei pentru uşurarea naşterii, iar de păgubiţi pentru prinderea hoţilor. Sprijinul Fecioarei Maria este cerut şi pentru vindecarea bolilor.

Crina Dobocan



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor