Două zile fără apă caldă

Reactualizat la:
4Comentarii
Două zile fără apă caldă
O parte dintre orădeni rămân fără apă caldă joi și vineri din cauza unor lucrări.

UPDATE

În urma documentării exacte a problemelor ridicate de avaria localizată miercuri 06 mai, pe racordul termic primar al PT 208 pe str. Şirul Canonicilor, s-a constatat  că acesta nu a putut fi repornit în cursul nopții, lucrările de reparații  prelungindu-se și în cursul zilei de joi, până la orele 18.00. Consumatorii afectați sunt cei de pe străzile Şefan cel Mare – parţial, Sf. Ladislau, T. Lalescu – parţial, Berzei, Şirul Canonicilor, Rozmarinului – parţial, Elanului, Slănicului şi Magnoliei.


 

Joi, între orele 07:00 – 20:00, se întrerupe furnizarea apei calde de la punctele termice PT 114 şi 120.

Sunt afectaţi consumatorii, inclusiv cei cu PT proprii, situaţi în perimetrele formate de străzile Mureşului, Ştefan cel Mare, Caraiman, Flamarion, T. Lalescu, Bârsei.

Vineri, între orele 07:00 – 20:00, se întrerupe furnizarea apei calde de la punctul termic PT 128.

Sunt afectaţi consumatorii, inclusiv cei cu PT proprii, situaţi în perimetrul format de străzile Zimbrului, T. Lalescu, Lacul Roşu, Ştefan cel Mare (inclusiv blocurile ANL).

Aceste întreruperi se fac pentru realizarea unor legături provizorii la punctele termice de mai sus pe durata înlocuirii conductelor vechi ale racordurilor termice primare ale acestora, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – etapa I – 17,53 Km”.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor