Sfârşit tragic în lumea K-pop: Cântăreaţă de 28 de ani, găsită moartă în locuinţa sa. Ipoteza autorităţilor

Sfârşit tragic în lumea K-pop: Cântăreaţă de 28 de ani, găsită moartă în locuinţa sa. Ipoteza autorităţilor
Cântăreaţa de K-pop Goo Hara a fost găsită moartă, în locuinţa sa din Seoul, potrivit unui anunţ făcut de poliţie, scrie The Guardian.

Trupul neînsufleţit al tinerei de 28 de ani, o fostă membră a trupei Kara, a fost găsit duminică seara, relatează agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap. Poliţia a anunţat că încearcă să stabilească cu exactitate cauza decesului.

Moartea lui Goo are loc la şase luni după ce managerul ei a găsit-o inconştientă în locuinţa sa, incidentul fiind descris de presa locală ca fiind o tentativă de sinucidere. Cântăreaţa a cerut mai apoi iertare fanilor, aceasta lansând recent o carieră muzicală solo cu un turneu în Japonia şi un nou single.

Anul trecut, Goo şi-a dat în judecată fostul iubit după ce bărbatul a ameninţat că va publica imagini intime cu ei doi, acestea fiind filmate fără consimţământul cântăreţei.

Incidentul ar putea fi cel mai recent din seria fenomenului „Molka”, prin care femeile sunt filmate în secret iar apoi imaginile sunt publicate pe platforme online. Fenomenul a atins cote alarmante în Coreea de Sud, populaţia făcând apel la autorităţi să ia măsuri drastice împotriva infractorilor, cei mai mulţi dintre aceştia fiind bărbaţi.

În 2017, peste 6.000 de cazuri de acest fel au fost reclamate la poliţie, în creştere cu 2.400 faţă de 2012.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !