Shakespeare, jucat pe scena Teatrului Arcadia

2Comentarii
Shakespeare, jucat pe scena Teatrului Arcadia
Spectacolul va fi jucat şi la Pecs, capitala culturală europeană, în 14 octombrie.

Atelierul Teatral Varazshegy” Szinhazi Muhely va realiza, în cadrul Toamnei Oradene, un spectacol inedit cu titlul „Vagyok, ami vagyok – I am that I am (Sunt ceea ce sunt)”. Scenariul spectacolului este alcătuit din texte şi sonete de William Shakespeare.

„În acest fel, vom desena un portret complex al scriitorului. Acest portret este alcătuit din două feţe: una a luminii – cea din lumea sonetelor, iar cealaltă a întunericului – marcată prin personajele dramatice. Unul din atuurile spectacolului este faptul că sonetele sunt cântate, muzica acestora fiind compusă de către compozitorul Florian Chelu Madeva, care este primul şi, momentan, singurul compozitor pe plan mondial care a realizat integrala muzicală a sonetelor lui Shakespeare”, a spus Magyar Zsolt, preşedintele Asociaţiei Teatrale „Varazshegy”.

Spectacol bilingv

„Un alt aspect important este că echipa care participă la realizarea proiectului, prin componenţa sa multinaţională şi multiculturală, ar putea fi un adevărat model european”, a mai precizat Magyar Zsolt.

Spectacolul este bilingv. Sonetele vor fi interpretate în limba engleză de David Bryan, iar textele dramatice în limba maghiară, de Matyas Zsolt, actor la Teatrul de Stat Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara. Spectacolul va fi tradus în limba română şi în limba maghiară, prin subtitrare. De traducere s-a ocupat Violeta Cornelia Popa, secretara Teatrului Naţional din Bucureşti.

Spectacolul va fi jucat luni, 11 octombrie, la ora 19:00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Arcadia”, partener în proiect.

Preţul unui bilet la spectacol este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Biletele pot fi achiziţionate de la magazinul King Art, din strada Republicii nr. 13.

Crina Dobocan



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor