Show cu foşti internaţionali la „Turneul cunoaşterii”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
2Comentarii
Show cu foşti internaţionali la „Turneul cunoaşterii”
Nume importante din fotbalul românesc au onorat invitaţia comunităţii slovace din Bihor la sărbătoarea lor.

„Turneul cunoaşterii” a adus pe terenul sintetic de la Baza Tineretului foşti internaţionali precum Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Iosif Rotariu, Dănuţ Lupu, Florentin Petre şi bihorenii Alexandru Boc, Sorin Cigan, Ovidiu Lazăr sau Zeno Bundea. Selecţionata României s-a duelat cu o formaţie alcătuită din jucători de origine slovacă, dirijată din teren de Adrian Merka, fost jucător la LPS Bihorul, Romtrans sau Slovan Bratislava, actualmente preşedinte al Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România.

A rezultat un show fotbalistic plăcut în care Dănuţ Lupu a făcut ce a vrut cu mingea, Iosif Rotariu şi Belodedici au impresionat prin travaliu, iar Sandu Boc a jucat toate cele 60 de minute ale jocului la cei 71 de ani pe care nu-i arată. Cea mai frumoasă fază a meciului s-a consumat la primul gol: Lupu a făcut două driblinguri de fineţe, a pasat pe culoar pentru Belodedici, care a centrat perfect în faţa porţii şi Bundea a marcat cu capul (1-0) în minutul 26. La cinci minute de la reluarea părţii a doua, Marian Savu, fostul golgheter al României din anul 2000, a marcat pentru 2-0, iar în minutul 50 Sebi Sfârlea a finalizat cu un şut de la 14 metri, bară-gol (3-0). Chiar dacă nu au marcat, slovacii au avut şi ei şanse de a înscrie, cea mai mare aparţinându-i lui Adi Merka, al cărui şut plasat de la 18 metri a fost respins cu un reflex spectaculos de Prunea.

La final, Adrian Merka le-a mulţumit foştilor internaţionali pentru prezenţă şi lui Spriridon Baltsavias pentru că a pus la dispoziţie Baza Tineretului pentru acest eveniment.

Acţiunea a fost organizată Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Forumul Mondial al Slovacilor din Diaspora, cât și Departamentul pentru Slovacii din Diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei.

Într-o altă ordine de idei, tot vineri, foştii internaţionali au fost prezenţi la Şinteu unde a fost inaugurat un teren sintetic pe care au disputat şi un joc împotriva unei echipe locale.

Au evoluat echipele:

Selecţionata slovacilor: Marian Vațlavic – Matei Kamenszki, Milan Fatura, Stefan Korchiș, Andrei Zetocha, Zsolt Szilagyi, Adrian Merka, Jarko Podhora, Alin Tribulic, Ioan Merka, Ioan Tulvan. Au mai jucat: Pavel Conevalic, Francis Gabera, Benedek Lasak.

Selecţionata României: Florin Prunea – Florentin Petre, Alexandru Boc, Alex Clement, Valentin Savadosi, Miodrag Belodedici, Iosif Rotariu, Dănuţ Lupu, Zeno Bundea, Sorin Cigan, Marian Savu. Au mai jucat: Ovidiu Lazăr, Sebastian Sfârlea, Florin Lazăr.

Arbitri: Raoul Roşu – Ionuţ Cheregi, Marius Andor.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor