Şi-au spus poveştile la Primăvara din grădină

De Veronica Bursaşiu
Şi-au spus poveştile la Primăvara din grădină
Unele povești au miros de lavandă. Altele au gustul legumelor copilăriei.

„Lavanda este povestea mea frumoasă care a început în octombrie 2013, plantată pe parcursul a 7 zile ca în povești. Am asteptat plina de speranță primăvara 2014 și am vizitat-o destul de des, mai des decât zăpada, a venit primăvara și din micii butași a crescut o frumoasă plantație, azi toți care mă cunosc știu povestea Lavanda Adrienne”. E o poveste de succes născută la Miheleu, comuna Lăzăreni.

O altă poveste s-a născut la Roit, în Sînnicolau Român. E unul cu arome care aduc aminte de legumele din grădina bunicii. E o poveste „scrisă ” de un tănăr. „ Misiunea Fermei lui Ionuț, este simplă. Să ajute oamenii să ducă un stil de viață mult mai sănătos. Cum vreau să fac asta? Relativ simplu… Prin susținerea producătorilor mici și incoruptibili din punct de vedere moral (adică cei ce nu sunt dispuși să vândă otravă)”.

La standurile celei de-a doua ediții a evenimentului agro/culinar Primăvara din Grădină orădenii au putut găsi fructe și legume proaspete, culese direct din grădina bihorenilor, sucuri naturale, siropuri, dulcețuri, brânzeturi, miere, aranjamente din lavandă, bijuterii handmade, plante medicinale, o colecție superbă de ii brodate și sculpturi în lemn. Intenția organizatorilor a fost aceea de a aduce împreună producătorii și consumatorii, pentru a dezvolta o strategie în favoarea consumului de produse locale.

Produse din Bihor pentru bihoreni, sănătoase și gustoase.

În ciuda unui spectacol extraordinar oferit de Filarmonică, în aer liber, așa cum se întâmplă și în străinătate, puțini orădeni au fost prezenți la deschiderea oficială a evenimentului. Consiliul Județean, partener în organizarea evenimentului a fost reprezentat la rang de vicepreședinte prin persoana lui Traian Bodea.

Un susținător fervent al proiectului inițiat de Dorin Popa, Traian Bodea a precizat că va continua să fie optimist în privința educării bihorenilor pentru a consuma direct de la producătorii locali.

,,Cu siguranță, dacă acum vom merge la parcarea unui hypermarket am găsi mult mai multă lume decât suntem noi aici. Asta îmi spune faptul că în ultimii ani am fost cuceriți de piața care îți permite să consumi totul dintr-un singur loc, fără vreo diferențiere de sezon.

Cu alte cuvinte, e o dorință de a ne transforma într-o piață de consum, care nu mai produce nimic, doar importă și mănâncă ce produc alții. Noi să exportăm, eventual, materie primă, fără plusvaloare, să exportăm forță de muncă, capacități intelectuale, tineri bine pregătiți ș.a. Cred că este nevoie ca noi, în România, să facem o revoluție în acest segment și să înțelegem că atunci când vom consuma unul de la altul ne vom ajuta reciproc”, a spus spui vicepreședintele CJ Bihor la deschiderea evenimentului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !