Si-au vizitat fratii din Korosszegapati

3Comentarii
Si-au vizitat fratii din Korosszegapati
Vizita localnicilor din Vadu Crişului s-a derulat pe bani europeni.

În cadrul proiectului transfrontalier „Cooperare pe Valea Crişului Repede”,  la Korosszegapati ( Ungaria) s-a  desfăşurat Festivalul Kun Laszlo. Acolo a fost prezentă şi o delegaţie din Vadu Crişului, localitate parteneră în proiect.

Ultima etapă

După tabăra de dansuri populare şi festivalul organizat la Vadu Crişului,  după Zilele deschise al comunei Körösszegapáti şi tabăra de creaţie,  localnici din Körösszegapáti şi Vadu Crişului s-au întâlnit din nou. Săptămâna trecută s-a consumat cea de-a cincea manifestare din cadrul proiectului transfrontalier, Festivalul Kun Laszlo.  Din Vadu Crişului a participat un grup de 50 de localnici. Oaspeţii conduşi de primarul Dorel Cosma şi de viceprimarul Hasas Ioan au fost primiţi  de către primarul Tarsoly Attila şi viceprimarul Draguly Laszlo.

În prima parte a vizitei,  ortodocsii sosiţi din Vadu Crişului au participat la slujba religioasăla biserica ortodoxă, iar cei reformaţi la biserica reformata din Korosszegapati, acolo unde a oficiat chiar preotul reformat Boros J. Attila din Vadu Crişului.Delegaţia din Romania a donat bisericii ortodoxe din localitatea Körösszegapáti o icoană.

După depunerea coroanelor la monumentele din centrul localităţii, primarul Tarsoly a prezentat oaspeţilor lucrările care se derulează în localitate, apoi invitaţii şi gazdele au participat la o masă festivă organizată în sala de sport din Korosszegapati.Ultima acţiune comună din cadrul proiectului transfrontalier se va desfăşura pe 26 septembrie când vor avea loc zilele deschise al comunei Vadu Crişului, la care vor participa 40 de persoane din localitatea înfrăţită din Ungaria.

I.H.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor