Îşi clădeşte viitorul în consultanţă

Îşi clădeşte viitorul în consultanţă
DEVA – Deveanul Ionuţ Poca a renunţat la o carieră în Barou deoarece pasiunea pentru calculatoare a fost mai puternică, motiv pentru care de câţiva ani lucrează la o firmă specializată ca implementator programe IT.

Un tânăr absolvent de drept vrea să se afirme în domeniul consultanţei intra-europene.

Altfel spus el este cel care stabileşte pentru client ce tip de reţea informatică, calculatoare şi programe are nevoie astfel încât afacerea acestuia să funcţioneze cu maximum de performanţă. Însă se gândeşte serios să-şi înceapă propria lui afacere.

„Viitorul este al consultanţei. Iar cea intra-europeană mi se pare, în acest moment, una profitabilă. Sunt într-o perioadă de acumulare de experienţă şi informaţie, dar cu toate acestea lucrez deja la un proiect personal. Este vorba de o firmă care să dezvolte parteneriate între ţări, pe bază de turism”, spune Ionuţ. La cei 27 de ani, deveanul stăpâneşte pe lângă cunoştinţele de drept şi informatică şi cele economice, despre care vorbeşte ca şi când ar fi unul din branşă.

„În anii care vin două lucruri se vor plăti foarte bine: meseriile şi serviciile. Spre exemplu, în ţările dezvoltate 50% din produsul intern brut este susţinut de servicii, 35% provine din industrie şi 15 din agricultură. Dacă te uiţi atent, vezi că în servicii se rulează cei mai mulţi bani. Peste tot este nevoie de servicii şi consultanţă. Era trocului a apus, acum totul este business”, îşi încheie pledoaria Ionuţ.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase