Ei trebuie să trimită până marţi, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, declaraţiile de compatibilitate pe funcţie, dar şi pe cele de avere şi de interes, de unde vor fi trimise unei comisii speciale de evaluare de la nivelul Ministerului Sănătăţii.
Una dintre cele mai cu probleme declaraţii de completat s-a dovedit a fi cea de incompatibilitate, prin care se cere ca persoana în cauză să nu exercite nici o altă funcţie salarizată, nesalarizată sau indemnizată, inclusiv în cadrul unei autorităţi executive, legislative sau judecătoreşti.
Restricţii severe
De asemenea, aceştia nu trebuie să exercite nici o altă funcţie de conducere în structurile altei instituţii spitaliceşti sau în altă funcţie de manager, fie ea şi neremunerată. Totodată, aceştia nu pot ocupa o funcţie de conducere a unei organizaţii sindicale sau patronale de profil. Potrivit legii, orice abatere de la aceste îngrădiri reprezintă infracţiune de fals în declaraţii şi se pedepseşte ca atare.
Viorica Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici !