Îşi vor selecta pacienţii

1Comentariu
Îşi vor selecta pacienţii
 BUCUREŞTI – Încurcate sunt căile în  sistemul sanitar! Astfel îşi vor putea spune bolnavii când ordinul ministrului sănătăţii cu privire la aprobarea normelor metodologice pentru titlul „Răspundere civilă a personalului medical”, din Legea 95/2006 va intra în vigoare.

Aflând-se deocamdată în fază de proiect, actul normativ îi dă mână liberă medicului pentru a-şi selecta pacienţii. „Medicul, medicul dentist, asistenta medicală sau moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală unei persoane, doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient”, se arată în ordinul respectiv. Un pacient va fi acceptat dacă va face o solicitare scrisă către medic în vederea acordării asistenţei medicale, cu excepţia cazurilor în care persoana este lipsită de discernământ sau a situaţiilor de urgenţă medico-chirurgicală.

„În situaţia în care medicul doreşte întreruperea relaţiei cu pacientul, acesta va notifica pacientului dorinţa terminării relaţiei înainte cu minimum 5 zile, pentru ca pacientul să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului” se precizează în actul normativ, care obligă medicul să motiveze temeiul refuzului şi să precizeze în notificare că terminarea relaţiei nu pune în pericol viaţa pacientului.

Dă cu subsemnatul

În temeiul încheierii acordului dintre medic şi pacient, acesta din urmă trebuie să treacă în acord descrierea informaţiilor care i-au fost furnizate de către medic. Acordul pacientului este prevăzut în art.649 al Legii 95/2006, unde se prevede că pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, bolnavului i se va solicita acordul scris.

Potrivit aceluiaşi act normativ, eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical care a produs prejudicii asupra pacientului atrage răspunderea civilă a personalului medical. Stabilirea gradului de vinovăţie se va face de către instanţa judecătorească competentă.

Viorica Borz

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor