Sigilii pe cazanele de ţuică

1Comentariu
Sigilii pe cazanele de ţuică
Normele europene în domeniul producerii de băuturi alcoolice îi nemulţumesc pe ţărani. Oamenii spun că, pentru câţiva litri de ţuică produsă pentru consumul propriu, trebuie să îndeplinească un întreg pomelnic de condiţii mult prea costisitoare.

Pentru moment, cazanele de ţuică rămân sigilate, până la intrarea în legalitate.

În satul clujean Boci, din comuna Mărgău, se află singurul cazan de făcut ţuică pe o rază de zeci de kilometri. Aici vin micii producători din 20 de localităţi. Cei mai mulţi fac ţuică în cantităţi mici, doar pentru consumul propriu. De la începutul acestui an, însă, ei nu mai pot scoate nici măcar un litru de ţuică, pentru că autoritatea fiscală a pus sigiliu pe cazane.

“Nu putem noi face din legile statului altele. Noi ne conformăm legilor statului”, este de părere un producător de ţuică.

Pentru a intra în legalitate, proprietarii de cazane trebuie să îndeplinească un şir lung de condiţii, iar unele li se par chiar absurde celor care produc ţuică de o viaţă. De exemplu, oamenilor le este imposibil să producă acte de provenienţă a cazanului, care este moştenit din tată în fiu.

“Să beneficieze de contorizare individuală, să deţină acte de proprietate pe teren, spaţiul să deţină autorizaţie PSI, mediu, ape, licenţă de fabricaţie de la Direcţia Agricolă”, a declarat un proprietar de cazan de ţuică.

Până la modificarea legii sau până când producătorii vor îndeplini condiţiile, cazanele rămân închise, iar borhotul din care se face ţuica se strică în butoaiele oamenilor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor