Sigiliu pe Contabilitate

26Comentarii
ORADEA - Şcoala din Ineu este din nou în centrul unui scandal. Poliţia Economică a Judeţului Bihor a sigilat miercuri după-amiaza uşa Contabilităţii unităţii de învăţământ. Acest lucru a fost confirmat atât de Poliţie, cât şi de cadrele didactice din localitate şi de primarul comunei.


Surse din cadrul instituţiei de
învăţământ au declarat
că însăşi contabila şi-a dat
demisia din cauza problemelor legate de administrarea
resurselor financiare. „Contabila şi-a dat
demisia pentru că problemele şcolii sunt
legate de administrarea banilor. Noi nu ne primim
salariile, nu ne primim drepturile, orele se dau cui
vrea directoarea. De proiectele Phare profită
oamenii directorului. Banii se cheltuiesc în
ascuns, iar nouă, dascălilor, nu ni se spune
nimic”, a declarat una dintre profesoare.
Acelaşi cadru didactic a declarat că
profesorii au fost obligaţi „să semneze
procesele-verbale de primire a unor investiţii,
care nu s-au făcut în
şcoală”.

Nu se amestecă


Autorităţile din Ineu spun că nu vor
să se implice în conflictul de la
şcoală. Primarul Dumitru Togor a declarat
că a auzit de conflictul dintre contabilă
şi cadrele didactice, dar că nu cunoaşte
exact termenii conflictului, fiind plecat. „Din
câte ştiu, reclamaţia la Poliţie
s-a făcut după ce contabila a anunţat
că şi-a găsit un post mai bun,
plătit conform pregătirii ei, la Borş.
Şi nu a venit într-o zi la şcoală.
Atunci i s-a făcut reclamaţie la
Poliţie, dar nu ştiu exact pentru ce. Chiar
dacă biroul contabilei e sigilat, orele se
ţin”, spune viceprimarul Florin Jurje.

Probleme vechi


Încă de acum patru ani, Şcoala din Ineu
este în atenţia capilor Inspectoratului
Şcolar Bihor. Chiar ministerul de resort a trimis
la unitatea de învăţământ
controale care să verifice modul în care a
fost implementat programul de desegregare a rromilor.
Inspectorul general Liliana Antonescu ameninţa
atunci cu destituiri în masă, dacă va
fi nevoie. Directorul Ionciu a fost schimbat, iar acum
profesoara Radu Sanda se află la cârma
instituţiei.


Sub imperiul ameninţării cu penalizări
şi plângeri pentru discriminare, profesorii
susţineau că au fost obligaţi să
falsifice notele copiilor rromi, chiar dacă
aceştia nici nu dau pe la şcoală.
Părinţii copiilor maghiari şi
români şi-au mutat copiii de la Şcoala
din Ineu după ce au reclamat faptul că elevii
rromi îşi fac nevoile în clasă,
mâzgălesc cu fecale pereţii şi
sunt plini de păduchi. Se întâmpla
în 2005. Faptul că un an mai târziu
şcoala din Ineu a fost beneficiara unor fonduri
substanţiale, adică peste 45.000 euro, prin
Programul PHARE 2005, nu a fost de natură să
aducă linişte. Banii pentru programul
„Acces la educaţie pentru grupurile
dezavantajate”, destinaţi desegregării
rromilor, au inflamat spiritele.


 

Crina Dobocan, Veronica Bursasiu



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor