Siguranţa înainte de toate

REŞIŢA – Aderarea la Uniunea Europeană nu presupune doar fonduri în plus pentru ţara noastră. Presupune şi alinierea la anumite standarde şi respectarea unor cerinţe.

Spre exemplu, în domeniul siguranţei alimentelor, Guvernul României a adoptat un pachet de legi care, în teorie, ar trebui să rezolve toate problemele din acest sector, atât de delicat. Practic…

Trei luni de control

Astfel, a fost adoptată Hotărârea de Guvern 276/29.11.2006. HG 276 prevede ca, din acest an, operatorii să garanteze că produsele sunt în conformitate cu legile în vigoare şi că sunt prezentate corect pentru a nu induce în eroare consumatorul. Rămâne de văzut dacă se va respecta.

O altă hotărâre este HG 301, care deocamdată nu a fost publicată în Monitorul Oficial. HG 301 prevede ca Direcţiile Sanitar-Veterinare şi de Siguranţă a Alimentului să efectueze controale în toate magazinele şi societăţile producătoare de specialitate până în luna aprilie a acestui an.

„În momentul în care hotărârea va intra în vigoare voi trimite agenţii pe teren“, a declarat Aurel Duruţ director executiv la Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţă a Alimentului Caraş-Severin.

Controalele vor viza atât magazinele în care se comercializează produse de origine animală, cât şi producătorii de alimente. „Pentru producători controlul va fi mult mai drastic deoarece va stabili dacă societăţile comerciale mai pot funcţiona în continuare“, a adăugat dl Duruţ.

Doina Rolea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase