Silicoane, la Oradea

33Comentarii
Silicoane, la Oradea
ORADEA – De săptămâna viitoare bihorencele dornice să-şi îmbunătăţească aspectul facial sau al corpului nu vor mai fi nevoite să bată drumul spre Cluj, Timişoara sau Bucureşti la clinicile moderne de acolo.

Ele vor avea oportunitatea să-şi facă cele mai sofisticate operaţii estetice la Oradea, într-o clinică amenajată şi dotată cu aparatură ultramodernă, situată pe strada Feleacului nr.36. Promotorul acestei iniţiative este un medic specialist în chirurgie plastică şi estetică din Oradea care în ultimii cinci ani şi jumătate s-a pregătit pe lângă maeştrii acestui gen de chirurgie, în clinici renumite din Ungaria, Portugalia, SUA şi Franţa.

„Pacientele vor beneficia de toate serviciile chirurgicale efectuate la nivel mondial: mărire şi micşorare de sân, corecţii la nivelul nasului, al buzelor, al feţei, liposucţie, etc.” afirmă dr. Şerban Porumb, medicul specialist chirurg al clinicii, care şi-a orientat studiile de masterat spre chirurgia oncologică a sânului şi reconstrucţia mamară. „Fiecărui pacient vom putea să-i oferim simulări pe calculator pentru vizualizarea rezultatului obţinut după operaţia estetică.

Se pot simula toate procedeele de chirurgie estetică”, adaugă dr. Porumb care promite că vor poposi la Oradea diverşi specialişti în chirugie plastică şi estetică de la clinici renumite din SUA sau Franţa şi care vor oferi demonstraţii de înaltă clasă.

Viorica Borz



33Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor