Simona Halep, decorată astăzi de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României

Simona Halep, decorată astăzi de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României
© Foto: AusOpen
Preşedintele României, Klaus Iohannis o va decora, în cursul zilei de marţi, pe tenismena Simona Halep cu Ordinul Naţional Steaua României, în grad de cavaler, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni, după ce sportiva a câştigat turneul de la Wimbledon.

După ce Simona Halep s-a impus în faţa Serenei Williams, în finala de la Wimbledon, cu scorul de 6-2, 6-2, preşedintele României, Klaus Iohannis a anunţat, printr-un comunicat de presă, că o va decora pe sportiva din Constanţa.

“În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru câştigarea trofeului de tenis de la Wimbledon, pentru rezultatele sportive excepţionale obţinute de-a lungul carierei, pentru desăvârşirea poziţiei în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum şi pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional şi popularizării acestuia în rândul tinerilor, fiind un simbol al tinerei generaţii de sportivi, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler sportivei Simona Halep”, a fost mesajul Administraţiei Prezidenţiale.

Imediat după ce a coborât din avion, Simona Halep a declarat presei că: “Am primit un mesaj, chiar acum când am aterizat, în legătură cu domnul preşedinte Klaus Iohannis. Îi mulţumesc foarte mult, sunt onorată, este un lucru deosebit şi abia aştept să se întâmple”, a declarat Halep, la 15 iulie, la sosirea în ţară.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !