Simona Kádas, pe locul 2 la „Inspire Run Ride”

De Gavril Nutiu
Simona Kádas, premiată la finele cursei
Simona Kádas, premiată la finele cursei
Atleta veterană orădeană Simona Kádas a luat parte la tradiţionalul concurs de alergare „Inspire Run Ride”, desfăşurat la Pattaya (Thailanda).

Competiţia s-a desfăşurat sub patronajul MS Prinţesa Sirivannavari a Thailandei şi a reunit la start circa 10.000 de concurenţi. Simona Kádas s-a clasat pe un merituos loc 2 la categoria sa de vârstă.

„Clasarea ei este remarcabilă, cu atât mai mult cu cât concursul a avut loc cu începere de la ora 5 dimineaţa, pe un traseu dificil şi pe o vreme potrivnică – vânt şi ploaie torenţială. Simona a avut ocazia să alerge cot la cot cu Prinţesa Thailandei şi bodyguarzii săi. Acest rezultat vine după o lungă perioadă de pauză”, a afirmat soţul şi totodată antrenorul Simonei, Karol Kádas.

„Mă bucur că am început anul cu dreptul. A fost o cursă deosebită, pe ploaie, vânt şi cu un traseu ieşit din comun. M-a impresionat numărul mare de concurenţi. La noi, în astfel de condiţii, nu ar veni nimeni să alerge”, a declarat Simona Kádas.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase