Simuţ premiat la Academie

BUCURESTI – Cel mai prestigios for cultural – ştiinţific naţional, Academia Română, a decernat, la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ceremonii organizate în Aula instituţiei, Premiile Academiei Române pentru acest an. Între laureaţii ediţiei din acest an se numără şi concitadinul nostru, prof. univ. dr. Ion Simuţ.

Profesor titular la Facultatea de Litere a Universităţii Oradea, Simuţ a fost recompensat cu premiul „Titu Maiorescu” pentru lucrarea sa, „Reabilitarea ficţiunii”, apărută la Editura Institutului Cultural Român, în anul 2004. Născut la 26 august 1953, în localitatea Hotar, din judeţul Bihor, Ion Simuţ şi-a început cariera literară în timpul studenţiei clujene, activând în cadrul grupării şi revistei literare Echinox. Din anul 1986 este redactor al revistei Familia, iar din 1993 susţine cursuri la Facultatea orădeană de Litere. Este autor a 10 cărţi, dintre care una, „Incursiuni în literatura actuală” (Ed. Cogito 1994), laureată cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică şi istorie literară, şi alte două nominalizate la aceeaşi distincţie, la care se adaugă şi numeroase ediţii îngrijite, antologii şi prefeţe.

Elogii unanime
În ceea ce priveşte cartea care i-a adus laurii Academiei Române, aceasta s-a bucurat de un imens succes în lumea literară, fiind unanim apreciată atât de critici, cât şi de presa culturală. „Reabilitarea ficţiunii  este o carte gravă, a temelor cu adevărat importante în cultura română la începutul mileniului lll. Este o carte incomodă, pe marginea căreia se poate glosa la nesfârşit, multe dintre ideile ei putând să devină teme de colocvii şi simpozioane”, scrie Tudorel Urian, în România literară. În nr.26, 8-14 septembrie 2004, al revistei Cultura, Irina Petraş se declară impresionată de tenacitatea ardelenească a proiectului lui Ioan Simuţ. „Nu doar Ficţiunea e reabilitată în cartea lui Ion Simuţ, ci Lectura însăşi, ca nevoie de comunicare şi instrument al relaţiei”.

O companie selectă
Profesorul orădean Ion Simuţ a fost protagonist al galei de premiere a Academiei Române într-o companie extrem de selectă şi onorantă. În cadrul aceleiaşi ceremonii, Majestatea Sa, Regele Mihai l, a primit medalia aniversară prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Academiei. Dintre laureaţii celor 14 categorii, corespunzătoare secţiilor care funcţionează în cadrul forului, este suficient să-i amintim pe Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul de Externe, premiat în domeniul Ştiinţelor Istorice şi Arheologice, sau actorul Mircea Albulescu, pentru artele spectacolului.

Valentin Buda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase