Sindicalişti nemţi, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor

De Dan Birta
Sindicalişti nemţi, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor
O delegaţie formată din lideri de sindicat ai landului Baden Wurtemberg din Germania s-a aflat în vizită, joi, 6 iulie 2017, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor. Nemţii au fost însoţiţi de Nicolae Morgovan, liderul BNS Bihor.

Sindicaliştii germani au prezentat care este situaţia sistemului de pensii de la ei şi care sunt problemele cu care se confruntă. Din cele povestite de liderii de sindicat germani, rezultă faptul că nu sunt de acord cu pensiile private, care trag în jos pensiile de stat.

De asemenea, nemţii au constatat, de la an la an, o scădere a numărului de contribuabili la sistemul de pensii din Germania. Asta se datorează reducerii numărului de naşteri. Astfel, numărul contribuabililor la sistemul de pensii publice din Germania a scăzut, iar numărul pensionarilor este în creştere. Sindicaliştii nemţi militează pentru plata contribuţiilor la sistemul de pensii de către toate categoriile profesionale.
8sindicat-nemti

Carmen Polman, directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bihor le-a prezentat vizitatorilor din Germania sistemul public de pensii din România şi datele specifice judeţului Bihor. A pus accentul pe pensiile internaţionale. „Un român care a muncit în Germania sau în alt stat membru îşi poate primi pensia în România. Şi invers, o persoană care domiciliază într-un stat membru şi relizat vechime doar în România, în se stabilesc drepturi de pensie naţională cu plata în străinătate, în ţara de domiciliu”, a explicat Carmen Polman.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !