Sindicaliștii mulțumiți de bugetul stabilit pentru educație?!

De Alexandru Guiaș
4Comentarii
Sindicaliștii mulțumiți de bugetul stabilit pentru educație?!
© Vicepreședintele FSLI mulțumit de buget
Cu toate că bugetul alocat Ministerului Educaţiei în acest an a fost redus, se pare că sindicaliștii din învățământ sunt mulțumiți de alocarea acestuia.

Educația va beneficia în 2017 de un buget mai mic cu 7,9% față de cel din 2016. Acest lucru survine chiar dacă în acest an sunt promise creşteri salariale cu până la 15% în sistemul de învățământ, iar la capitolul „cheltuieli de personal” se va aloca mai puțini bani.

„Deocamdată e bine. Nu trebuie să ne îngrijorăm. Nu cred că se poate spune că vom avea buget mai mic la învățământ. Spun acest lucru având în vedere faptul că Cercetarea s-a despărțit de minister și atunci noua titulatură este Ministerul Educației Naționale. În consecință nu se poate spune că vom avea un buget mai mic. Oricum, noi am solicitat ca în 2020 bugetul la educație să ajungă să fie de 6% din PIB. Deocamdată suntem în grafic. Vom vedea pe viitor ce va fi”, ne-a declarat Ioan Țenț, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Ca priorități au fost trecute în bugetul pentru învăţământul din 2017: pragul de 11,3% ca procent în rândul celor care părăsesc timpuriu şcoala (cu 8% mai mic decât în 2015); 26,7% dintre cei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani să aibă studiile universitare; 10% dintre cei care au între 25 şi 64 de ani să participanți activi în sistemul de învăţământ pe tot parcursul vieţii; construirea a 500 de creşe şi grădiniţe; atragerea de studenţi străini.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor