Sistem de avertizare în caz de calamităţi

ORADEA – Judeţul Bihor va avea un sistem modern de avertizare în cazul unor calamităţi naturale. Sistemul, finanţat din fonduri PHARE, va permite o comunicare mai rapidă între mai multe instituţii ale statului, cu atribuţii în cazul unor calamităţi, şi primăriile din judeţ.

Proiectul este propus pentru creşterea nivelului de protecţie a cetăţenilor şi a infrastructurii în Europregiunea Bihor – Hajdu Bihar şi are ca scop realizarea unui sistem de monitorizare şi informare la nivelul judeţului Bihor, „Va fi capabil să furnizeze o bază solidă pentru decizii ale conducerii judeţene asupra elementelor geo- spaţiale de infrastructură şi garantează mobilizarea într-un timp minim a forţelor şi resurselor judeţene capabilă să contracareze efectele inundaţiilor sau poluării şi a altor calamităţi”, a declarat Eugen Antal, coordonatorul proiectului. În cadrul proiectului au fost cumpărate deja un sistem pentru tele-video-conferinţă prin intermediul căruia vor putea comunica instituţiile din Oradea implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, 105 telefoane voice over IP, cu care vor fi dotate toate primăriile din judeţ şi un sistem GIS pentru CJ Bihor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. De asemenea, 30 de localităţi unde riscul de calamităţi este mai mare vor fi dotate cu câte o staţie de lucru. Valoarea totală a proiectului este de 497.500 euro, din care circa 11% este contribuţia CJ Bihor.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !