Sistemul sanitar aleşdean, în convalescenţă

Sistemul sanitar aleşdean, în convalescenţă
ALEŞD – În urmă cu aproximativ patru ani, în Aleşd se punea problema închiderii Spitalului Orăşenesc, însă prin eforturile susţinute ale cadrelor medicale, ale locuitorilor oraşului, ale Direcţiei de Sănătate Publică Bihor şi, nu în ultimul rând, ale edililor oraşului, s-a reuşit atunci sensibilizarea factorilor de decizie de la nivel naţional, care au revenit asupra deciziei luate.

Problemele nu au luat sfârşit însă aici, lipsa fondurilor, a aparaturii, a cadrelor medicale, precum şi un management defectuos, nu au scos sistemul sanitar aleşdean din criza în care intrase.
Astăzi, din fericire pentru cetăţenii oraşului şi nu numai, „starea de sănătate” a sistemului sanitar aleşdean s-a îmbunătăţit simţitor, cu siguranţă pentru că resursele financiare sunt mult mai semnificative ca în anii trecuţi, dar şi pentru că implicarea Consiliului Local este mai fermă şi priceperea managerului a dat rezultatele mult aşteptate.

Investiţii majore
Ec. Ioan Todoca, directorul Spitalului Orăşenesc Aleşd, ne-a declarat că „mai sunt multe probleme de rezolvat şi care ne precocupă în continuare, însă au fost făcuţi paşi importanţi şi vizibili pentru sistemul sanitar din Aleşd. În primul rând s-a reuşit aducerea cadrelor medicale de care era nevoie, astfel că avem acum la Pediatrie, Chirurgie, ATI şi Interne câte doi medici, iar la Ginecologie un medic, lipsindu-ne un radiolog şi un anestezist. Pentru medicii care nu sunt din oraş s-au pus la dispoziţie locuinţe sociale deţinute de spital, iar Primăria oraşului a mai închiriat un apartament. S-a reuşit achiziţionarea unei aparaturi performante (masă de operaţie, lampă de operaţie, ecografe, electrocardiografe, aspiratoare chirurgicale etc.) în valoare de 150.000 RON. În acest an s-a realizat o contractare bună cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât nu mai sunt probleme cu medicamentele în spital şi în continuare, din fonduri proprii, se vor putea suporta cheltuielile cu medicamente, materiale sanitare, produse de igienă, renovări etc.”. Investiţii importante s-au făcut şi pentru renovarea exteriorului spitalului, montarea de geamuri termopan, refacerea încălzirii centrale, investiţii în valoare de 700.000 RON, iar în curând urmează şi renovarea interiorului, montarea caloriferelor etc.

Cabinete moderne
Construcţia unui corp nou pentru spital, care va avea 18 saloane, unitate de primire urgenţe şi sediu administrativ, este un proiect ambiţios, care va rezolva multe probleme, cum ar fi şi aceea a naşterilor, care în acest moment nu este posibilă la spitalul din Aleşd, datorită unui spaţiu insuficient. Costurile acestei construcţii se ridică la 2.000.000 RON, iar aceşti bani ar urma să vină de la Ministerul Sănătăţii.
Şi la Ambulatoriul de specialitate s-a reuşit amenajarea unor cabinete pentru boli interne, un cabinet de ginecologie, laborator pentru analize, toate dotate cu aparatură performantă. În aceste zile se discută şi aducerea unui medic diabetolog şi a unui pediatru. S-a înlocuit vechiul sistem de încălzire, achiziţionându-se două cazane performante pe combustibil solid şi montarea unor calorifere noi, în câteva săptămâni urmând să fie finalizate lucrările de amenajare şi renovare interioară.

Seres Alexandru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !