Ski-jet-urile fatale au fost închiriate de orădeni

COSTINESTI – O firmă orădeană a închiriat sky-jet-urile cu care s-a produs accidentul mortal din Costineşti. Poliţiştii au oferit primele amănunte din anchetă.

Cumplitul accident s-a produs, sîmbătă dimineaţa, în zona de nord a staţiunii Mamaia, din cauza vitezei excesive şi a neîndemînării în conducere. Potrivit acestora, doi turişti bucureşteni, Alin Dumitru Petcu, de 21 de ani şi Florian Dumitru, de 25 de ani, veniţi pe litoral pentru cîteva zile de odihnă, au închiriat un sky-jet de la societatea SC Aqua Sport SRL din Oradea, cu punct de lucru pe plaja din Costineşti şi apoi s-au avîntat în larg.

 

Potrivit martorilor, cei doi bucureşteni au început să facă manevre spectaculoase cu ski-jet-ul, pentru a le impresiona pe două turiste, Andreea Lucia Mateescu, de 27 de ani şi Roxana Mihaela Ionescu, de 21 de ani, ambele din Ploieşti aflate la bordul altui ski-jet.

 

La un moment dat cele două ambarcaţiuni de agrement s-au ciocnit violent, ambii băieţi fiind loviţi puternic la cap de ski-jet-ul ploieştencelor, care a plonjat peste al lor. În urma impactului, Alin Dumitru Petcu, de 22 de ani a murit pe loc. Prietenul său, Florian Dumitru, a fost transportat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în stare foarte gravă. Potrivit purtătorului de cuvînt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, tînărul a fost adus la unitatea medicală în stop cardio-respirator şi a fost resuscitat timp de 30 de minute.

 

El a rămas internat în Secţia Terapie Intensivă iar medicii sînt rezervaţi cu privire la şansele sale de supravieţuire. Cele două fete au scăpat nevătămate. Cazul a intrat în atenţia Căpităniei Mangalia care a deschis o anchetă pentru a stabili dacă cele două schi-jeturi erau în conformitate cu normele în vigoare, dacă aveau defecţiuni şi dacă societatea care le-a închiriat avea toate autorizaţiile legale pentru desfăşurarea acestei activităţi. Acesta este al doilea accident de acest gen, ce vine la doar o săptămînă, după un altul în care au fost implicaţi doi turişti străini, cazaţi în staţiunea Mamaia, care au ajuns la spital după ce ski-jet-urile cu care se plimbau pe lacul Siutghiol s-au ciocnit.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !