Slalom printre şanţuri, gropi şi utilaje

De Cristina Ghilea
1Comentariu
Slalom printre şanţuri, gropi şi utilaje
Şoferii cer asfalt, riveranii vor închiderea traficului auto. Termenul de finalizare al lucrării e septembrie.

Până să observe în gospodării şi locuinţe avantajele Aparegio, orădenii de pe Vlădeasa suportă resemnaţi neplăcerile interminabilului şantier de pe strada lor. Nici şoferii care tranzitează zona nu sunt foarte fericiţi. Cozile de maşini care se formează în orele cu trafic de vârf le pun nervii la încercare tuturor.

Noi vrem asfalt!

„Au săpat toată strada şi n-au mai asfaltat. Poţi oricând să te trezeşti cu o piatră în parbriz, aruncată de roţile maşinii din faţă. Şi asta n-ar fi nimic dar e moarte de om în capătul dinspre Calea Aradului, după-amiaza, când iese lumea de la muncă. Se fac nişte cozi incredibile, abia se mişcă maşinile”, ni s-a plâns o şoferiţă care are treabă zilnic, de cel puţin două ori, pe această stradă.

De aceleaşi condiţii „se bucură” şi rezidenţii, doar că ei trebuie să le suporte toată ziua, de vre-un an încoace. Şi, în vreme ce şoferii ar prefera asfaltarea străzii imediat după acoperirea gropilor, proprietarii de case s-ar mulţumi şi cu închiderea circulaţiei pe durata lucrărilor.

Închideţi circulaţia!

„De ce nu închid circulaţia, chiar nimeni nu se gândeşte?! Sunt două străzi parelele care puteau prelua traficul. Aşa, e periculos şi pentru muncitori şi e disconfort şi pentru cei care locuim aici. Din cauza săpăturilor s-a adunat pietriş pe drum şi, când vine câte unul mai repede cu maşina aruncă pietre până-n poartă. În plus, sunt nesimţiţi care îşi parcehează maşinile aiurea şi gâtuie circulaţia. La orele de vârf, când iese lumea de la lucru, se fac cozi până la jumătatea străzii, spre Zoo”, reclamă orădeanul, proprietarul casei în faţa căreia tocmai s-a extins săpătura.

Ordine profitabilă

Omul zice că nu ar strica puţin ajutor şi de la Poliţia Locală, numai că agenţii sunt puşi mai mult pe încasat amenzi decât pe făcut ordine: „la început au venit cu autospeciala să ridice maşinile care deranjau dar acum nu mai vin. Numa-i vezi pe câte doi cum pun amenzi pe parbrize. Ca şi cum amenda aia ar elibera strada…”

Despre muncitorii pe care-i vede zilnic şi sporul lor, orădeanul are părerea sa: „lucrează când vor, vor termina cam tot atunci, când vor.”

Totuşi, riveranii şi şoferii trebuie să ştie că termenul asumat de firma Gavela, cea care prestează lucrarea pentru Compania de Apă, este luna septembrie din acest an. Până acum, muncitorii au introdus o magistrală de apă şi au realizat o porţiune de canalizare. „După ce se asfaltează strada Octavian Goga, se va devia circulaţia și se va închide strada Vlădeasa”, transmite Compania de Apă SA.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor