SMURD, înca suparat pe 112

SMURD, înca suparat pe 112
La conferinta de presa de ieri a conducerii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bihor, Hadrian Borcea, seful SMURD, a declarat ca nu i s-au confirmat asteptarile în ceea ce priveste racordarea serviciului pe care-l conduce la sistemul 112.

Dimpotriva, medicii SMURD s-au confruntat cu o noua gama de situatii dificile, de care nu avusesera parte pâna atunci. Astfel, apelurile pentru urgentele medicale nu pot fi transmise direct de la dispeceratul 112 catre SMURD, decât prin intermediul dispeceratului Serviciului de Ambulanta sau al ISU Bihor. Prin urmare, medicii SMURD nu mai intra în contact direct cu solicitantul, nemaiavând posibilitatea de a lua date de la acesta.

Întârzieri la apel

„Anul trecut, doua persoane au reclamat întârzierea ajungerii SMURD la fata locului, lucru care nu s-a întâmplat niciodata în 12 ani de activitate”, a declarat Hadrian Borcea.
Medicul a aratat cu degetul functionarea sistemului de urgenta din judetul Bihor.

„Anul trecut am primit mult mai putine solicitari decât în anii precendenti. Nu alergam dupa cazuri, sa nu ma întelegeti gresit. Suntem la fel platiti daca mergem la doua cazuri pe saptamâna sau la zece. E vorba doar de stabilirea clara a competentelor la nivel de urgente”, a mai spus Borcea.

Acesta a indicat suprapunerile la cazuri cu autosanitarele Serviciului de Ambulanta, precum si modul neserios în care sunt tratate initiativele ISU Bihor.„Adresele trimise STS-ului n-au primit raspuns, iar la cele trimise la celelalte institutii am primit câteodata raspunsuri ironice”.

Sebastian Kovacs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !