Soc la Timisoara

Reactualizat la:
Soc la Timisoara
Gheorghe Hagi a declarat duminica noaptea, in cadrul unei emisiuni, ca vine la Timisoara cu dorinta de a fi cel mai bun si a face ce este mai bine pentru ca echipa banateana sa devina campioana.

Imediat dupa victoria cu Farul, patronii milionari ai Timisoarei i-au reziliat
contractul lui Cosmin Olaroiu. …"M-am înteles cu Marian Iancu si
plec de la Timisoara", a anuntat Olaroiu la câteva ore dupa despartire.

Gheorghe Hagi va fi numit luni antrenor la Poli. Olaroiu a antrenat la Timisoara
doar 10 luni si a avut la Poli un contract de 120 de mii de dolari pe sezon.
Olaroiu este primul antrenor din Divizia A care pleaca de la echipa dupa o victorie.

Dupa ce Poli a învins Farul cu 3-2, Olaroiu a parasit Timisoara în
urma unei discutii avute cu presedintele Marian Iancu. Noul antrenor al timisorenilor
va fi Gheorghe Hagi, care îi va avea în echipa tehnica pe mai vechii
lui colaboratori, Gabi Balint si Zoltan Iasko.

"Mi s-a propus un proiect pe termen mediu si lung, unul care asa cum imi
place mie. Acest lucru imi permite sa fiu cel mai mai bun. Am vazut un presedinte
decis, pus pe fapte mari. Cred ca Timisoara are posibilitatile sa devina competitiva,
sa fie cea mai buna. Timisoara poate fi o campioana, o echipa care sa aiba un
cuvant greu de spus", a spus telefonic, duminica noapte, Gheorghe Hagi
la Recursul Etapei.

"Am lipsit din tara 15 ani din competitia interna, cred in succesul meu.
La prima vedere, din afara, Timisoara are un lot competitiv, ramane sa vad la
fata locului. Trebuie sa formam o echipa competitiva care sa aiba meci de meci
o mentalitate de invingatoare."

"E o provocare mare, vin acasa, am ganduri mari, sunt ambitios, cred ca
pot sa fiu cel mai bun" a conchis "Regele".

Online