Şoferi indisciplinaţi sancţionaţi

De Alexandra Lăzureanu
1Comentariu
Şoferi indisciplinaţi sancţionaţi
Poliţiştii rutieri au continuat miercuri acţiunile pe şoselele bihorene, pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic.

Astfel, rutieriştii au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Oamenii legii au aplicat 147 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 28.260 lei. Totodată, 19 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate cinci infracţiuni şi cinci tamponări. 76 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, zece sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, 16 conducători auto au fost sancționați pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, opt participanți la trafic au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, iar 37 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regim ul circulaţiei rutiere.

Infracţiuni şi accident

În jurul orei 20:10, pe strada Bartok Bela din Salonta a fost depistat localnicul F.R.(30 ani), în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale. Tot miercuri, pe strada Rândunicii din Aleşd a fost depistat V.V.F.(34 ani), din Lugaşu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. La solicitarea legală a poliţiştilor, cel în cauză a prezentat pentru control un permis de conducere italian fals. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă. În aceeaşi noapte, pe Bulevardul Decebal din Oradea a fost depistat M.L.A.(31 ani), din Sălard, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal. De asemenea, pe strada Oneştilor din Oradea, orădeanul G.Z., de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a acordat prioritate pietonilor. Astfel, l-a acroşat pe M.A.(33 ani), din localitatea bihoreană Cadea, care se angajase în traversarea carosabilului în mod regulamentar, pe marcajul pietonal. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni uşoare. Cercetările în cauză continuă.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor