Softuri pirat in magazine IT

Softuri pirat in magazine IT
Poliţiştii anti-fraudă au găsit softuri piratate în două magazine din Oradea şi într-unul din Aleşd.

În perioada 22 – 24 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) au acţionat pe raza judeţului Bihor pentru a verifica modul în care societăţile comerciale care comercializează calculatoare, unităţi periferice şi software în magazine specializate, respectă legislaţia în vigoare privind protecţia drepturilor de autor.

„În urma controalelor, poliţiştii SIF Bihor au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe faţă de reprezentanţii a trei societăţi comerciale, două cu sediul în Oradea şi una din Aleşd, care comercializau unităţi de calcul pe care erau stocate, fără acordul titularilor de drepturi, diverse programe de calculator. De asemenea, în incinta aceloraşi firme bihorene, poliţiştii au identificat sisteme de calcul sau discuri optice pe care erau reproduse softuri fără licenţă”, a declarat Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei bihorene.

DVD-uri şi CD-uri

În cadrul acţiunii au fost ridicate în vederea cercetărilor şi expertizării patru hard-diskuri care conţineau programe de calculator fără autorizarea titularilor de drepturi şi 80 discuri optice în legătură cu care există suspiciunea că sunt piratate, care aveau înscrise cu marker titlurile unor programe de calculator, opere muzicale şi cinematografice.

Bunurile ridicate de poliţişti urmează a fi expertizate tehnico-ştiinţific de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pentru identificarea operelor conţinute de acestea şi a titularilor de drepturi prejudiciaţi, care urmează a comunica valoarea exactă a prejudiciului provocat.

Poliţiştii anti-fraudă continuă cercetările cu suspecţii în stare de libertate.

C.H.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !