Solicită altă staţie

180 de persoane domiciliate în cartierul Rogerius, pe strazile Italiana, Podului, Calugereni, Bernard Shaw si pe Aleea Rogerius, solicita înfiintarea unei statii de autobuz pentru linia 14, pe strada Podului, lânga biserica baptista în curs de constructie.

Semnatarii adresei care a fost depusa la Primarie – Politia Rutiera si RA OTL – considera ca parcurgând zilnic 200-300 metri pâna la cea mai apropiata statie, cea de lânga SC Chimprestor, se expun unor pericole mari.

Periculos

„La trecerea strazii Podului putem fi în orice moment loviti de masini care circula cu mare viteza pe aceasta sosea de centura”, sta scris în document.

Cel mai periculos loc pe traseu este însa sub podul de cale ferata, considera petentii, unde spatiul fiind foarte strâmt, sunt stropiti de autoturisme, iar pe timp de înghet exista pericolul sa alunece sub rotile autoturismelor si camioanelor.

Locatia propusa pentru noua statie are avantajul ca se situeaza în imediata apropiere a unei treceri de pietoni, corespunzând totodata si prevederilor legislatiei rutiere.

„Stabilirea statiilor mijloacelor de transport (…) ne revin în exclusivitate noua, calatorilor, care într-un fel închiriem mijloacele de transport în comun de la dumneavoastra”, considera semnatarii adresei, în opinia carora mentinerea actualei statii este „o mare aberatie”.

Pengo Zoltan

Taguri: