Soluție definitivă în cauza Patriciei Aktaa | Dr. Georgeta Călinescu, condamnată cu suspendare

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
7Comentarii
Soluție definitivă în cauza Patriciei Aktaa | Dr. Georgeta Călinescu, condamnată cu suspendare
După aproape 8 ani de tergiversări, magistrații s-au pronunțat în cazul Patriciei Aktaa, fetița moartă în spital din cauza unei infecții cu Salmonella.

Achitată în primă instanță, doctorița Georgeta Călinescu a fost condamnată definitiv de judecătorii Curții de Apel Oradea, la un an de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Verdictul a fost pronunțat vineri, 8 decembrie, chiar în fața mamei fetiței.

,,S-a făcut dreptate! Am avut încredere în justiție și s-a dovedit că există justiție și pe pământ, nu doar justiție divină! Astăzi s-a făcut dreptate, iar dr.Georgeta Călinescu a fost condamnată pentru ucidere din culpă în cazul Patriciei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Patriciei că ne-au dat putere să mergem până la capăt. Îi mulțumesc domnului avocat Răzvan Doseanu și echipei dânsului pentru toată implicarea deosebită, pentru profesionalismul desăvârșit de care au dat dovadă, de susținerea morală pe care am avut-o atât din partea dânșilor, cât și a familiei și a numeroșilor oameni pe care poate nici nu îi cunoaștem personal, dar au crezut în cauza noastră. Mulțumesc și mass mediei care au adus lumii întregi la cunoștință cazul nostru si au manifestat interes în toți acești 7 ani și jumătate. Mulțumesc tuturor celor care și-au adus o contribuție pentru ca adevărul să iasă la lumină”, a arătat Delia Scorțe, mama Patriciei.

Dr. Georgeta Călinescu a fost achitată în luna aprilie a acestui an de magistrații de la Judecătoria Oradea. Soluția Judecătoriei a fost desființată, în parte, de Curtea de Apel Oradea, care au considerat că fapta există și au condamnat-o pe doctoriță la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Totodată, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, judecătorii Curții de Apel i-au interzis medicului dreptul de a profesa.

,,Fapta există! Azi, sistemul a fost învins, cu tot scutul creat în jurul inculpatei, dr. Georgeta Călinescu, pentru exonerarea acesteia de răspundere penală. Să nu uităm că au fost necesari 7 ani și 7 luni de zile’’, a afirmat avocatul Răzvan Doseanu.

Despăgubiri

Judecătorii au admis și acțiunile civile exercitate de familia Scorțe cu privire la daunele materiale și morale.

,,În baza art. 397 Cod procedură penală şi art. 998-999 Cod civil anterior, admite în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile Scorţe Delia Clara şi Scorţe Sorin Sandu şi obligă în solidar părţile responsabile civilmente Generali Asigurări SA pentru Ardaf şi Astra Asigurări SA prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL – în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro să plătească părţii civile Scorţe Delia Clara daune materiale în cuantum de 3.248 lei şi 1.700 euro echivalent în lei la cursul BNR din momentul efectuării plăţii cu dobânzi legale de la data de 24.05.2010, precum şi suma de 5.950 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă.

Obligă în solidar părţile responsabile civilmente Generali Asigurări SA pentru Ardaf şi Astra Asigurări SA prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL – în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro să plătească părţii civile Scorţe Sorin Sandu suma de 14.251 lei reprezentând cheltuieli de judecată în faza de urmărire penală şi primă instanţă.

Obligă partea responsabilă civilmente Astra Asigurări SA prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL singură în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro, precum şi inculpata Călinescu Georgeta şi partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu” Oradea, ambele în solidar, pentru diferenţa rămasă să plătească părţii civile Scorţe Delia Clara daune morale în cuantum de 70.000 Euro echivalent în lei la cursul BNR din momentul efectuării plăţii.

Obligă partea responsabilă civilmente Astra Asigurări SA prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL singură în limita plafonului de asigurare de 37.000 Euro, precum şi inculpata Călinescu Georgeta şi partea responsabilă civilmente Spitalul Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu” Oradea, ambele în solidar, pentru diferenţa rămasă să plătească părţii civile Scorţe Sorin Sandu daune morale în cuantum de 10.000 Euro echivalent în lei la cursul BNR din momentul efectuării plăţii. Respinge restul pretenţiilor civile solicitate de părţile civile Scorţe Delia Clara şi Scorţe Sorin Sandu…’’, se arată în soluția pe scurt a instanței.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor