Solutii pentru colectarea eficienta a apei

Un proiect european vine cu soluţii de infrastructură în vederea reducerii poluării apelor şi solului în zona Şimian (RO) şi Csengerujfalu (HU).

Practic, proiectul conţine studiile tehnice de specialitate absolut necesare pentru realizarea propriu-zisă a reţelelor de canalizare din cele două localităţi de frontieră, precum şi pentru construirea unei staţii de epurare în Şimian.

Valoarea studiilor tehnice realizate se ridică la aproape 200.000 de euro. Pe partea maghiară au fost întreprinse activităţi pentru întocmirea documentaţiei pentru autorizare, studii topografice, s-au realizat studiul geologic şi proiectul tehnic necesar pentru construirea unei reţele de canalizare de aproximativ 10 kilometri în Csengerujfalu. Pentru partea română au fost elaborate studii similare, la care se adaugă studiul de fezabilitate comun, proiectarea unei reţele de canalizare de aproape 44 kilometri şi a staţiei de epurare ce urmează să fie construită la Şimian.

Proiectul se va finaliza la 31 martie 2013, după aproximativ 7 luni de la lansare. Finanţat în proporţie de 96,82% din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de guvernele celor două ţări, proiectul vizează îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere. Importanţa sa majoră este dată de faptul că vine în întâmpinarea necesităţii stringente a unui sistem eficient de colectare a apei, aspect esenţial pentru sănătatea cetăţenilor şi a mediului natural.

Claudiu Someşan

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !