Soluţii pentru transportul în comun

1Comentariu
ORADEA/POITIERS – La începutul lunii am fost într-o scurtă vizită în Franţa. Am stat pentru câteva zile în Poitiers, un oraş situat în vestul „hexagonului”. Oraşul Poitiers seamănă mult cu oraşul Alba Iulia de la noi. Au cam acelaşi număr de locuitori şi ambele sunt localităţi cu un bogat trecut istoric.

Pe lângă faptul că în Franţa, în general, lucrurile sunt bine puse la punct şi ai o senzaţie plăcută că totul e „aşezat”, nu aruncat în pripă, ceea ce m-a impresionat foarte tare e simplitatea cu care se desfăşoară transportul în comun.

Ordonat şi civilizat
În Poitiers nu sunt tramvaie, doar autobuze, care circulă cam din cinci în cinci minute pe toate rutele, ziua în timpul anului şcolar. Biletele se cumpără direct din autobuz, de la şofer, sau de la câteva automate de bilete din centrul oraşului, de unde se pot obţine la un preţ mai mic. La urcarea în autobuz toată lumea urcă pe uşa de lângă şofer, prezintă abonamentul sau biletul ori îşi cumpără unul pe loc. Nimeni nu încearcă să trişeze, iar dacă o face, şoferul îl observă, iar autobuzul nu pleacă din loc până nu se rezolvă problema. De asemenea, în fiecare autobuz există un singur compostor, în spatele şoferului, care atunci când îţi compostezi biletul emite un sunet de atenţionare pentru şofer. Ai zice că în felul ăsta lucrurile se desfăşoară foarte încet. Greşit! Totul merge ca pe bandă. Fiecare urcă pe uşa de urcare şi coboară pe celelalte două uşi destinate ieşirii.
Regia locală de transport în comun din Poitiers pune la dispoziţia călătorilor un orar al autobuzelor care este respectat la minut. Cu alte cuvinte, te poţi baza că prinzi trenul dacă iei autobuzul. Autobuzele nu opresc în staţii decât dacă li se face semn de către cei de jos, sau dacă cineva din autobuz a apăsat pe butonul care cere oprirea în staţie.
Un bilet este valabil două călătorii, dar doar dacă sunt efectuate în cel mult o oră de la prima compostare.
La periferia oraşului există câteva staţii de autobuz însoţite de parcări, denumite „Parcobus”, unde cei care vin din afara oraşului îşi pot parca gratuit maşina, fiind încurajaţi să se deplaseze în oraş cu mijloacele de transport în comun.

Ovidiu Morcan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor