Somaţiile de la ADP Oradea

Iată conţinutul somaţiilor trimise prin poştă, de ADP, la orădenii cu restanţe pentru Cimitir:

„Prin prezenta vă aducem la cunoştiinţă faptul că locul de veci situat în parcela nr…, rândul…, locul…. al cărui titular al dreptului de folosinţă sunteţi, figurează, în evidenţele administraţiei Cimitirului Municipal Oradea, pe lista locurilor a căror concesionare a expirat.

Pe cale de consecinţă, pentru a clarifica situaţia locului de veci mai sus menţionat, vă invităm la sediul administraţiei Cimitirului Municipal Oradea, situat pe strada Ceyrat, nr. 1, în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la primirea prezentei.

Vă veţi prezenta având asupra dvs. actul de identitate, precum şi actele doveditoare pentru concesionarea locului de veci.

În caz contrar concesiunea dvs. pentru locul de veci va fi anulată, iar terenul, precum şi construcţiile edificate pe acesta vor intra în patrimoniul municipiului Oradea şi se vor putea valorifica şi atribui altor persoane, conform prevederilor art. 66 şi 68 din regulamentul mai sus menţionat.

Totodată vă comunicăm că taxa de reconcesionare este de 310 lei/loc de veci pentru o persoană, pe o perioadă de 10 ani, iar pentru perioada restantă se va achita o taxă de 31 lei/loc pentru o persoană.”

Semnat

dir. Andrica Liviu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !