Somnologie la Băile Felix

1Comentariu
Somnologie la Băile Felix
ORADEA – Hotel Termal din Baile Felixva găzdui în perioada 7-9 iunie a doua Conferinţă Naţională de Somnologie, în organizarea Societăţii Române de Pneumologie (SRP), a Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea şi a Colegiului Medicilor din Bihor.

„Discutiile vor fi centrate în jurul temei principale a conferintei, care este «Sindromul de apnee în somn si bolile asociate – diagnostic si tratament». Vor fi prezenti medici renumiti din Bucuresti, Timisoara, Târgu Mures, Iasi, Cluj-Napoca si Oradea, presedintele conferintei fiind conf. dr. Florin Mihaltan, care este de altfel si presedintele SRP”, sustine dr. Lavinia Davidescu, medic specialist pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziolgie Oradea.

Primele doua zile de desfasurare a Conferintei vor fi destinate expunerilor medicilor specialisti, iar în cea de-a treia zi peste 80 de asistente medicale vor participa la un curs teoretic, cât si la un workshop vizând elementele de baza ale somnologiei.

Laborator si la Oradea

Ec. Dacian Foncea, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, spera ca în preajma conferintei sa reuseasca sa inaugureze si cabinetul de somnologie. „Se lucreaza din greu la el si speram sa fie gata la timp”, ne-a marturisit ec. Foncea. În cadrul cabinetului vor fi tratate persoanele care sufera de Sindromul de Apnee în Somn (SAS).

„Persoanele care sufera de SAS au un somn agitat, neodihnitor, cu întreruperi ale respiratiei si cu frecvente treziri. Din cauza aceasta cauza, în timpul zilei persoanele respective dau dovada de oboseala, fapt ce conduce la accidente rutiere, de munca sau casnice.

Alte consecinte ale SAS sunt hipertensiunea pulmonara sau arteriala ischemica si chiar moartea subita în somn”, sustine dr. Davidescu. Pacientul va petrece o noapte în cadrul cabinetului, unde va fi monitorizat în timp ce doarme. A doua zi vor fi analizati toti parametrii înregistrati, stabilindu-se diagnosticul.

Cea mai eficienta metoda terapeutica este ventilatia cu presiune pozitiva continua, ce se realizeaza cu ajutorul unei masti ce se aplica la nivelul fetei pacientului în timpul somnului, mentinând caile respiratorii deschise.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor