Sonia Tuculia, cel mai merituos elev din CN Avram Iancu

Sonia Tuculia, cel mai merituos elev din CN Avram Iancu
© Sonia Tuculia, cel mai merituos elev Foto: P.H.
Septembrie, prima lună de toamnă, aduce întotdeauna bucurie și bună dispoziție. Bogăția roadelor, natura care schimbă culorile-pastel ale verii cu galbenul auriu al holdelor, mai apoi cu ruginiul viilor sub lumina caldă a soarelui încă generos, creează o stare euforică generală: e toamnă iar.

În septembrie, părinți și școlari privesc cu nostalgie la zilele de vacantă de soare pline, dar trăiesc cu emoție prima zi de scoala. Cu sufletul deschis, vizibil emotionati, elevi, dascăli și părinți de la Colegiul National „Avram Iancu” Stei au participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar. A fost o zi de sărbătoare: s-au împărtășit gânduri, sentimente, s-au făcut planuri pentru noul an. În deschidere, sub soarele cald de toamna, fascinați de priveliștea naturii, cei prezenți au urmărit cu bucurie corul intonând Imnul Național și Imnul Colegiului Național.

stei5

Prin tradiție a urmat slujba religioasă de început de an școlar oficiată de preoții Gheorghe Tal și Ioan Zbârcea, de la parohia Ștei. Au onorat cu prezența :primarul Iulian Balaj, contabil – sef Sorina Moș, din partea Băncii Cooperatiste Izvoru Ștei comisarul-șef Sorin Magda, comandantul Poliției Ștei, căpitanul Lorin Micle, șeful secției de Jandarmi Ștei, directorul, prof.Cristian Andru, consilierul educativ prof. Mihaela Zaha, cadrele didactice ale Colegiului Național, elevi, părinți, bunici, foști absolvenți. În cuvântul său, consilierul educativ salută călduros prezența tuturor cu ocazia începutului de an, dând apoi cuvântul lui Iulian Balaj care apreciază rezultatele bune și foarte bune obținute în anul care s-a scurs. De asemenea, le urează elevilor și profesorilor succes în anul care tocmai a început spre faima acestui lăcaș de cultură. Cristian Andru prezintă rezultatele școlare în anul 2015-2016 și premiază elevii participanți la Olimpiadele și Concursurile Școlare.

stei1

Un moment aparte a fost premierea celui mai merituos elev al Colegiului nostru, Sonia Tuculia, cu suma de 300 de lei, inițiativa aparținând Băncii Cooperatiste, Izvoru Ştei. Sonia este clasa a X-A matematica-Informatică. În clasa IX -A a terminat liceul cu media 10. Ea a confirmat notele de la clasă cu rezultate la Olimpiade și concursuri. Sonia are participare la faza naţională de limba şi literatura română şi locul II faza judeţeană , la Concursul Paradigmele postmodernităţii a obţinut menţiune, la Concursul interjudeţean de creaţie Adolescenţa în oglinzi paralele, premiul III, la Concursul naţional interdisciplinar Titu Maiorescu, mențiune. Mihaela Zaha a prezentat în final clasele și diriginții, urandu-le succes deplin spre împlinirea celor mai frumoase idealuri.

stei sonia4

Fie ca acest început de an școlar să ne adune laolaltă mai senini, mai optimiști, încrezători în valoarea muncii noastre. Să știm să apreciem ceea ce este frumos și curat în viața școlii, să privim viitorul cu demnitate.

Profesor:Petronela Herede

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase