Sosește pluta cu sare la Vadu Crişului

De Veronica Bursaşiu
1Comentariu
Sosește pluta cu sare la Vadu Crişului
Vămuirea sării ca în secolul al XVIII-lea va avea loc sâmbătă, ora 17:30. Pluta va sosi pe Crişul Repede.

Silvia by DJ Rynno, Corina și Direcția 5 sunt invitații acestei ediții a Târgului de la Vama Sării. Evenimentul are loc în perioada 1-2 iunie, la Vadu Crişului, şi e organizat de Primăria şi Consiliul Local Vadu Crişului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Căminul Cultural Vadu Crişului.

Pe perioada târgului vor fi amenajate un parc de distracţii şi un atelier interactiv de tir cu arcul organizat de Clubul Sportiv Redpoint.

Tradiționala sosire a plutei cu sare, un concurs de gătit – Cea mai gustoasă mâncare a Târgului – dar şi momente artistice, fac parte din program. Târgul se deschide sâmbătă, la ora 16:00, cu vernisajul expoziției „Vadu Crișului și Körösszegapáti în picturi și în fotografii”.

„Imaginile şi picturile au fost realizate în cadrul unui atelier de creaţie din Vadu Crişului, iar pe lângă acestea vor fi expuse şi obiecte artizanale realizate în atelierul de creaţie din Körösszegapáti”, spune viceprimarul Ioan Hasas.

După vernisaj va avea loc inaugurarea Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, la parterul incubatorului de afaceri în turism.

De la 18:30, pe scenă vor urca artişti din Vadu Crişului şi Körösszegapáti. „Cea mai gustoasă mâncare a Târgului”, lansarea de porumbei voiajori, parada portului popular pe traseul centrul satului, până la terenul de fotbal sunt următoarele atracţii ale evenimentului.

De la ora 19:00 urcă pe scenă Annamari Dancs, din Ungaria, apoi Corina, după care, de la ora 21:00, Direcţia 5. Un foc de artificii programat la 23:30 şi discoteca în aer liber vor încheia această ediţie a Târgului de la Vama Sării.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor