Se pare că șoferul autoturismului înmatriculat în Bihor a încercat să întoarcă într-o zonă în care marcajul era linie dublă continuă. Un alt autoturism, care circula în aceași direcție, l-a lovit în plin. În urma impactului, primul autoturism s-a răsturnat.
„Polițiștii ajunși la fața locului, din primele verificări, au constatat că, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a încercat să efectueze manevra de întoarcere pe linia dublă continuă, fiind surprins de către un alt autoturism, care circula din același sens, respectiv Deva – Hunedoara. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto vinovat de producerea accidentului și rănirea altor 6 persoane, respectiv câte trei pasageri aflați în autoturismele implicate. Persoanele rănite, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.
Din nefericire, în cursul serii de luni, o a doua victimă și-a pierdut viața la spital. Se pare că aceasta era chiar soția conducătorului auto decedat, cel din cauza căruia s-a și produs accidentul.
Pentru scoaterea a două victime dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenția echipajului Descarcerare a pompierilor militari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!