Spălări de magistrale, se întrerupe apa potabilă

Reactualizat la:
2Comentarii
Spălări de magistrale, se întrerupe apa potabilă
Compania de Apă Oradea anunță consumatorii de pe malul drept al Crișului Repede că în cursul nopților de luni și marți se va întreupe furnizarea apei potabile.

Conform companiei, în aceste două nopți vor avea loc lucrările de spălare programată a magistralelor de alimentare cu apă.

„Subliniem faptul că unele reţele stradale de apă se vor spăla prin intermediul hidranţilor de incendiu. Din acest considerent, vă rugăm să nu interveniţi la hidranţi stradali prin care se efectuează spălări.

Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă, pot să apară deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei”, transmit reprezentanții CAO.

Luni spre marţi 04.2017 / 04.04.2017, în intervalul orar 2200 şi 1000 vor fi afectaţi următorii consumatorii alimentaţi prin următoarele staţii de hidrofor:

STAŢIE HIDROFOR STRĂZI ARONDATE
101 Aluminei, B-dul Dacia
106 B-dul Dacia, Iza, Spartacus
123 Sovata
125 Aluminei, Tuşnadului
126 Târnavelor, Aluminei, Călinescu, Progresului
127 Progresului, Aluninei, Carpaţi, C-tin Brâncuşi
130 Podului, B-dul Dacia
136 Sovata, Tr. Grozăvescu, Aluminei
210 Petofi Sandor
215 Calea Republicii ( blocuri, Spital CFR)
404 Gen.Berthelot, Gen. Magheru
407 Gen. Magheru, Louis Pasteur
409 Parcul Traian, Gen. Magheru
610 Sovata, Dobreştilor, Progresului, Doina, N. Bălcescu, B-dul Decebal, Vasile Conta
611 B-dul Decebal, B-dul Dacia, C. Negruzzi, Doina, N. Bălcescu
612 B-dul Decebal, B-dul Dacia, Alex. Odobescu, Doina, Vasile Conta
SH Pasteur Cartier Nicolae Iorga, Cartier Oncea, Cartier Soarelui, George Doja, Louis Pasteur

Marţi spre miercuri 04.04.2017 / 05.04.2017, în intervalul orar 22:00 şi 10:00 vor fi afectaţi următorii consumatorii alimentaţi prin următoarele staţii de hidrofor:

STAŢIE HIDROFOR STRĂZI ARONDATE
103 Posada, Şelimbărului, Aleea Rogerius
104 Transilvaniei, Iza, Complex Master, Hotel Melody
105 Călugăreni, Aleea Rogerius, Sulfinei
110 Italiană, Aleea Rogerius, Podului
111 Bernard Shaw, Italiană, Podului
112 Călugăreni, Transilvaniei, Bernard Shaw
113 Mihail Sadoveanu, Pascal, Moldovei, Predeal
114 B-dul Ştefan cel Mare, Milcovului
115 Moldovei, Locomotivei, Lacul Roşu
116 Transilvaniei, B-dul Ştefan cel Mare, Mehedinţi
117 Transilvaniei, B-dul Ştefan cel Mare, Theodor Speranţia
118 Moldovei, Bârsei, Traian Lalescu
119 Ep. Ioan Suciu, Spartacus
120 Bârsei, Traian Lalescu, Theodor Speranţia
121 Lacul Roşu, Moldovei, Galileo Galilei, Corneliu Coposu
124 Corneliu Coposu, Sadoveanu, Moldovei, Galileo Galilei
128 Transilvaniei, B-dul Ştefan cel Mare, Flamarion
202 Menumurut, P-ţa Creangă, B-dul Dacia, Doinei
209 P-ţa Bucureşti, Săvineştilor, Berzei
218 Corneliu Coposu, Lacul Roşu, Moldovei, Olimpiadei
303 Policlinica nr.1, General Magheru
411 Parcul Traian
– Cartier Episcopia, Calea Borşului ( inclusiv Parc Industrial )

Pentru a putea acţiona prompt şi eficient în situaţia în care apa rece furnizată va avea caracteristici de calitate neconforme, CAO roagă consumatorii să anunţe telefonic Dispeceratul central al companiei la numerele de telefon: 0259-430.928 sau 0359 – 410. 203, program permanent.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor