Spălătoriile „spălate” de ITM Bihor

22Comentarii
42 de spălătorii auto au fost amendate
42 de spălătorii auto au fost amendate
42 de spălătorii, dintre cele 58 verificate de ITM Bihor au fost găsite cu nereguli.

Spălătoriile auto din Oradea au fost controlate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor. „Pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, în cadrul Campaniei naţionale de verificare a condiţiilor de muncă şi a modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă, aplicabile pe perioada anotimpului rece, pentru lucrătorii din spălătoriile auto, în cursul lunii ianuarie au fost verificaţi 58 de angajatori. Dintre aceştia au fost amendaţi 42 de angajatori”, ne-a declarat Eugen Cîrmaciu, director coordonator adjunct la ITM Bihor.

Deficienţe

Dintre deficienţele constatate amintim: lipsa echipamentului de protecţie la muncitori, probleme la instalaţiile electrice, planul de prevenire şi protecţie neactualizat, fişa postului fără atribuţiile şi răspunderile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. „Pentru cele 119 deficienţe constatate au fost dispuse tot atâtea măsuri de remediere a acestora. Au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, constând în 43 de avertismente şi 12 amenzi în valoare totală de 45.000 de lei”, a precizat Cîrmaciu.

Pentru neconformităţi constatate a fost sistată activitatea unui număr de două societăţi comerciale şi a unei instalaţii de muncă.

Dan Birta



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor